Cristi Popovici a demisionat din postul de antrenor al echipei de fotbal Sport Club Bacău, după a cincea înfrângere consecutivă, dar și după izbucnirea scandalului meciurilor aranjate.
Ultima înfrângere a umplut, se pare, paharul, la SC Bacău, care a pierdut acasă, cu Dunărea Galați (scor 0-2). După meci, antrenorul Cristi Popovici a declarat, citat de sport24bacau.ro: „Le-am spus jucătorilor în vestiar că demisionez. Îmi asum această înfrângere și sunt principalul vinovat pentru seria de șase înfrângeri pe teren propriu. Mi-e foarte greu să suport înfrângerile de acasă”.
Din cele 13 puncte câștigate de SC Bacău în acest sezon, 3 sunt anchetate de FRF, care bănuiește un blat organizat de mafia pariurilor. Prima reţea specializată în trucarea la pariuri a meciurilor a fost devoalată şi face obiectul unei anchete a FRF privind mafia transfrontalieră a acestui tip de activitate, scrie ProSport, citând „surse demne de încredere”. Conform datelor ajunse pe masa anchetatorilor, dimensiunile flagelului sunt dincolo de orice închipuire şi compromit, practic, în totalitate campionatul din Liga 2 cel puţin în ediţia 2014-2015.
Unul dintre meciuri este: Play-off, 15 mai 2015: SC Bacău – Gloria Buzău 4-0
„Chiar în vestiar, înaintea jocului, fotbaliştilor buzoieni li s-au luat telefoanele mobile. Prima repriză trebuia să se încheie cu 3-0 pentru gazde, dar spre finalul acesteia scorul încă mai arăta 2-0. Atunci buzoianul Claudiu Dumitrescu a comis un fault în careu, iar gazdele au marcat şi golul trei din penalty, în chiar ultimul minut. Spre finalul întâlnirii, Ion Viorel le-a mai cerut jucătorilor să încaseze şi al patrulea gol, susţin anchetatorii FRF”, susține Pro Sport.
“Noi am trimis in aceasta primavara o adresa catre Federatia Romana de Fotbal prin care ceream ca partidele pe care le jucam sa fie scoase de la casele de pariuri. Sport Club Bacau si-a jucat onest toate partidele, fara nicio legatura cu pariurile sportive. Daca s-a intamplat ceva care are legatura cu pariurile sportive la unul dintre jocurile noastre, acest lucru s-a facut fara stiinta sau implicarea noastra”, a replicat presedintele Sport Club Bacau, Cristi Ciocoiu, la începutul acestei luni, când a izbucnit scandalul. Singura urmare de până acum este demisia antrenorului Cristi Popovici, motivul oficial fiind lipsa rezultatelor.
Hai a zis
…am jucat cu Dunarea Calarasi nu Galati