Asociaţia Trust Orfelinat Ungureni a susţinut în perioada iulie – noiembrie 2015 cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bacău prin Legea 350/2005, proiectul intitulat «Jocul este vital în recuperarea sănătății copilului».
Beneficiarii direcţi ai programului sunt copiii internati în toate Secțiile de Pediatrie ale Spitalului Județean de Urgență Bacău, cei veniți la consultații în Ambulatoriului de Specialitate și părinții acestora.
Rezultatele finale ale proiectului:
• sistemul de sonorizare instalat în Secția de Recuperare Nutrițională Pediatrică a Spitalului Județean de Urgență Bacău, asigură stimularea auditivă și cognitivă a copiilor cu vârste cuprinse intre 0 si 2 ani; in medie, sunt internati, fara însoțitor, 22 de copii timp de aprox. 28 de zile; ei pot audia, după un program prestabilit, cântece pentru copii, muzică clasică și povești;
• în Secția de Pediatrie sector D am amenajat un miniloc de joacă – format din căsuță de activități, tobogan, balansoar, măsuță și scăunele, jocuri de construcție, de care pot beneficia copiii cu vârste de până la 3 ani;
• in Secția de Chirurgie Ortopedie Pediatrică am diversificat activitățile programului de joc prin achiziționarea de DVD-uri portabile pentru vizionarea de filme educative și desene animate, de către copiii imobilizati la pat și am completat baza de jocuri și jucării; lunar, peste 300 de copii beneficiază de acest program de terapie prin joc;
• am achiziționat jocuri și jucării adaptate vârstei copiilor internați, pentru diversificarea activităților susținute de educator în camera de joc situată în Secția de Pediatrie sector C, unde își petrec timpul aproximativ 15 copii zilnic;
• am continuat programul de informare şi educaţie pentru sănătate în Ambulatoriul de Specialitate Copii, in cadrul căruia am distribuit peste 8000 de pliante pe teme de sănătate, educaţie şi psihologia copilului pentru părinţi şi peste 24.000 pliante ( însemnând desene de colorat, jocuri, poveşti şi ghicitori) pentru copiii ce vin pentru consultaţii medicale;
Partenerii institutionali ai acestui proiect sunt Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău si Colegiul Tehnic de Telecomunicaţii „ N.V.Karpen” – Bacău.
Asociatia Trust Orfelinat Ungureni este o organizatie nonguvernamentală, apolitică si non-profit, activă în domeniul social din octombrie 1990 si care deruleaza proiecte, ce vizează activităti de îngrijire, educatie, incluziune socială si îmbunătătirea actului medical.
Prin intermediul Centrului de Informare Pediatrică desfăşurăm proiecte adaptate nevoilor şi cerinţelor pacienţilor şi personalului medical încă din 1992.
Lasă un răspuns