• Huseyin Poyraz, cetățean de origine turcă, a văduvit bugetul statului cu aproape două miliarde de lei • celelate instituții colectoare de taxe nici nu știu cît ar trebui să recupereze de la „investitor”, pentru nu figurează în baza lor de date
Huseyin Poyraz este de loc din Instanbul și a venit în Bacău pe la mijlocul anilor ’90. Doi ani mai tîrziu, el a închiriat spațiile de la fostul CAP din comuna Filipești și s-a apucat de treabă. Obiectul de activitate al firmei sale, ca de altfel a mai tuturor firmelor arabilor care ne-au călcat meleagurile, a fost declarat la Camera de Comerț, Industrie și Alimentație (CCIA) Bacău ca fiind fabricarea și comercializarea cherestelei. Încă din primul an de activitate, turcul a testat modul de fraudare a statului român și a descoperit că poate ignora total legile și apoi să dea bir cu fugiții. Așa că a început cu nedepunerea billanțului contabil. De ce-ar fi trebuit statul român să știe de afacerile lui și să plătească impozit pentru asta? Încă de la înființare, el nu și-a declarat niciodată numărul de angajați pentru care să plătească dările cuvenite la sănătatem, pensii sau șomaj. De menționat că la firma lui au lucrat, pînă în anul 2000, cînd a dispărut din zonă, cel puțin 20 de salariați. Societatea nu figurează însă nici în baza de date de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) și nici la Casa de Pensii. „Este firesc să nu figureze în baza noastră de date, atîta timp cît el nu și-a înregistrat nici un contract de muncă la noi. Dacă a avut angajați, în mod sigur că au lucrat la negru și în acest caz nu figurează la noi ca salariați cu contracte de muncă”, ne-a spus Dan Buftea, purtătorul de cuvînt al ITM Bacău. Totuși, firma se regăsește la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), dar administratorul acesteia nu a depus niciodată declarație cu privire la numărul salariaților pe care îi are și pentru care ar fi trebuit să vireze asigurările de sănătate. În acest fel, CJAS este pusă într-o situație ciudată: știe că societatea Poyraz Trading SRL este debitoare încă din 1997, de la înființare, dar nu-i poate calcula datoriile pentru că turcul nu a declarat niciodată numărul de salariați. Și Administrația Financiară are de încasat bani de pe urma turcului.
La sfîrșitul anului 2000, dată după care nu a mai putut fi găsit, Huseyin Poyraz avea de achitat aproape două miliarde de lei reprezentînd impozit pe profit și majorările aferente pentru neplata lor la timp, TVA și majorări, debite care rezultă din singurul bilanț contabil pe care l-a depus la finele lui 1997. Finanțiștii nu i-au putut calcula nici ei datoria totală, pentru că turcul, cu lecția învățată, nu și-a mai depus bilanțul în următorii ani. Dovadă că Huseyin a venit în România pus pe japcă o dovedește și o amendă de peste 700 de milioane de lei. Amenda, de o valoare uriașă, a fost dată în anul 1999 pentru nerepatrierea valutei rezultată din activitatea de export din perioada 1998-1999. Amenda nu a fost plătită și nici valuta repatriată. Creditorii turcului au făcut tot posibilul să-l găsească, însă acesta a dispărut pur și simplu din Filipești. „Cred că sînt aproape doi ani de cînd nu mai funcționează firma asta. La noi nu au datorii, pentru că el avea spațiile închiriate și, deci, nu a avut treabă cu primăria decît la obținerea autorizației de funcționare. Societatea Agrozooind, de la care avea închiriate spațiile, ne era nouă datoare cu chiria pentru imobile. La un moment dat, a fost preluată de AVAB, vîndută, dar banii au fost dați pe la bănci, iar noi am rămas cu debitul nerecuperat. Turcul nu are însă nici o vină pentru această situație pentru că nu el era proprietarul clădirilor. De altfel, nici nu prea venea pe aici prin comună. El stătea mai mult în Bacău, la hotel”, ne-a declarat secretarul comunei Filipești, Dorin Tomescu. Nici polițiștii nu au avut prea multe șanse să-l găsească pe turc. Un fir a fost totuși găsit prin județul Vrancea, unde Huseyin și-a deschis o altă firmă, a făcut datorii și dus a fost și de acolo. Pus în atenția polițiștilor de la punctele de trecere a frontierei, Huseyin a fost înregistrat ca intrat în România pe 1 martie 2003 prin Vama Constanța. El călătorea cu un Mercedes. De atunci nu a mai părăsit România, dar nici nu mai este de găsit. În prezent, Huseyin Poyraz este dat în urmărire generală, iar pentru firma sa a fost declanșată procedura falimetului judiciar în justiție. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns