Un avocat și un lichidator judiciar din Onești au fost trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău, pentru că ar fi prejudiciat Rafinăria Dărmănești. Ionuț Cosmin Apostu, lichidator judiciar la „Profesional Tenarus” SPRL Onești, este acuzat de două infracțiuni de abuz în serviciu și luare de mită, iar Alexandru Tabarcea, avocat în Baroul Bacău, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și dare de mită. Conform DNA Bacău, a fost trimisă în judecată și SC Profesional Tenarus IPURL (fostă Profesional Tenarus SPRL), cu privire la săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu.
În comunicatul de presă al DNA, se arată că, în perioada iulie 2010 – iulie 2011, Ionuț Cosmin Apostu, în calitate de lichidator al SC Rafinăria Dărmănești SA, a întocmit în mod necorespunzător acte specifice procedurii lichidării cu încălcarea prevederilor Legii nr. 85/2006 și a dispozițiilor instanței de judecată, cu consecința prejudicierii patrimoniului societății respective și procurarea unui folos necuvenit inculpatului Tabarcea Alexandru.
Astfel, Apostu a întocmit un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor precum și planul de distribuire pentru debitoarea SC Rafinăria Dărmănești SA prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 637.785,50 lei reprezentând, printre altele, „contravaloare onorariu avocat, aprobate de adunarea creditorilor”, deși, de fapt, nu exista această aprobare.
„La data de 17.12.2010, Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 1467 rămasă definitivă și executorie, a dispus ca lichidatorul să modifice raportul respectiv și să distribuie creditorilor suma de 491.947,50 lei”, arată procurorii. „Ca urmare a acestui lucru, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a convocat, în data de 28.04.2011, Comitetul Creditorilor și, la propunerea sa, a obținut aprobarea cheltuielilor cu onorariul avocaților. Cu toate că instanța dispusese modificarea vechiului Raport, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a întocmit unul nou, prin care a dedus din fondurile ce urmau a fi distribuite creditorilor suma de 608.464.lei lei reprezentând, printre altele, «contravaloare onorariu avocat, confirmate de creditori și de judecătorul sindic», spun anchetatorii.
De asemenea, cu aceeași ocazie, Ionuț Cosmin Apostu a propus spre aprobare decontarea cheltuielilor reprezentând deplasarea lichidatorului și a colaboratorilor acestuia, evaluate la 16.322 lei, sumă ce reprezintă „prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmănești SA și folosul necuvenit pentru Profesional Tenarus SPRL Onești, deși cunoștea că aceste cheltuieli au fost respinse de instanță, întrucât nu au fost dovedite”.
Astfel, în baza celor două rapoarte, Apostu a achitat către Cabinetul de avocat Tabarcea Alexandru suma totală de 565.585,12 lei, ce constituie prejudiciul produs în dauna SC Rafinăria Dărmănești SA și, corelativ, folosul necuvenit pentru Cabinetul de avocatură respectiv. „Pentru a efectua aceste acte contrare atribuțiilor sale de serviciu urmate de obținerea unui folos necuvenit pentru inculpatul Tabarcea Alexandru, în lunile noiembrie și decembrie 2010, în temeiul unei înțelegeri anterioare, inculpatul Apostu Ionuț Cosmin a primit de la acesta din urmă suma totală de 93.925 lei”, acuză procurorii DNA.
Anchetatorii au pus deja sechestru pe un imobil și un teren ale avocatului Alexandru Tabarcea și au fost poprite conturile Profesional Tenarus IPURL. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău. S-a propus menținerea controlului judiciar asupra avocatului și lichidatorului.
În lichidare, de 11 ani
Privatizarea Rafinăriei Dărmănești a fost considerată un mare succes, la vremea când a avut loc, pe 21 decembrie 1999. Firma Imperial Oil și-a adjudecat 70% din pachetul de acțiuni deținute de stat, contra sumei de 10 miliarde de lei vechi. Conform contractului de privatizare, noul proprietar, Corneliu Iacobov, trebuia să investească, timp de cinci ani, 38 de miliarde de lei pentru instalații de mediu, și alte 44 de miliarde de lei pentru procesare, în termen de un an. După 5 ani, Rafinăria Dărmănești adunase datorii la bugetul statului de peste 3.500 de miliarde de lei vechi și făcuse o „gaură” de 5.100 miliarde lei vechi la SNP Petrom.
Pe 22 ianuarie 2004, judecătorii de la Secția Comercială a Tribunalului Bacău au decis să admită cererea de declanșare a lichidării Rafinăriei Dărmănești, la propunerea administratorului judiciar, avocatul oneștean Alexandru Tabarcea, cel care a fost desemnat și lichidator al rafinăriei. După 11 ani, a ajuns în boxa acuzaților.
– sursă foto.
uncas a zis
Firimituri pe langa 3500 miliarde lei vechi datorii si 5100 miliarde lei vechi ,,gaura” !!.Cat trebuie sa munceasca astazi cineva sa echivaleze aceste pierderi? S-a furat pe rupte,s-o fi recuperat ceva?
Andrei a zis
Pentru incalcarea legii cu buna stiinta chiar de catre cei care au fost pregatiti s-o aplice, pedeapsa ar trebui sa fie exemplara, altfel societatea romaneasca risca generalizarea coruptiei!
ALEX a zis
Niste jigodii ordinare aceasta familie Tabarcea ,de fapt capul mafiei este tatal si el avocat si lichidator care nu are nici un scrupul si-ar vinde si mama pentru bani daca ar trai .Acum si-a implicat si fiul Alexandru si sa folosit si de un prost ca Ionut Apostol.Gen guzganul rozaliu-Hrebenciuc, nu degeaba sunt din acelasi judet .Daca ati vedea ce vila are in Targu Ocna pe strada Tabacari va-ti cruci .Singurul din familie care si-a vazut de treaba si este linistit este celalat fiu care este arhitect .
anghene marlen a zis
…HAI cu DNA Dle ….TABARCEA…..TIC TAC …tic tac….
Andrei a zis
Foarte multa lume sufera si acum pentru tot ce sa intamplat cu rafinaria aceasta,iar pentru acesti nenorociti nu sant pedepse in lumea asta pe care le-ar primi sa ne multumeasca si pe noi.Unde-i dreptatea???