Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Beke Istvan Attila, în dosarul în care este acuzat că ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care să-l detoneze în public, marţi, la manifestările de Ziua Naţională organizate la Târgu Secuiesc.
Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi noapte, propunerea procurorilor Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi a dispus arestarea preventivă a lui Beke Istvan Attila pentru 30 de zile.
Decizia instanţei nu este definitivă, ci poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Anchetatorii l-au reţinut pe Beke Istvan Attila marţi, în jurul orei 04.00, pentru tentativă la infracţiunea de acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Cetăţeanul român de etnie maghiară a fost adus, marţi seară, la sediul DIICOT central pentru audieri.
„Inculpatul a fost audiat şi i s-au adus la cunoştinţă toate drepturile prevăzute de lege. Important de subliniat este latura preventivă a cooperarii dintre DIICOT, Serviciul Român de Informaţii, dintre structurile Ministerului de Interne, cooperare ce până la urmă a dus ca cetăţeanul român să se simtă sigur în această zi şi în oricarea alta”, a declarat Giorgiana Hosu, procurorul şef adjunct al DIICOT.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a arătat, într-un comunicat de presă, că bărbatul reţinut, membru marcant al extensiei în România a structurii naţionalist-extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, ar fi intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat, pe care urmărea să îl detoneze în public, la Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
„În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naţionalist-extremistă «Mişcarea de Tineret 64 de Comitate» – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violenţă îndreptate împotriva românilor şi a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităţilor române în actul de exercitare a puterii de stat în zona aşa-zisului «Ţinut Secuiesc», ca etapă a procesului ce vizează refacerea «Ungariei Mari», inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, şi-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele şi instrumentele necesare confecţionării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenţiona să-l detoneze în public, în localitatea Târgu Secuiesc, pe parcursul desfăşurării manifestaţiei prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie”, a precizat DIICOT.
Anchetatorii au găsit la percheziţiile din Covasna, la imobilul folosit de Beke Istvan Attila, sute de materii explozive, dispozive electronice care permiteau acţionarea de la distanţă, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte, dar şi un poligon de tragere, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit surselor citate, procurorii DIICOT au făcut, în noaptea de luni spre marţi, mai multe percheziţii care au început ca un control de verificare pe articole pirotehnice, pentru a preveni incidente ce s-ar fi putut produce la manifestările organizate de Ziua Naţională a României.
Anchetatorii îi monitorizau însă din octombrie pe Beke Istvan Attila (40 de ani), membru al formaţiunii extremiste „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, şi complici ai acestuia, fiind astfel percheziţionat şi locul în care existau informaţii că acesta ar avea numeroase articole pirotehnice şi chiar materiale explozive.
Anchetatorii au găsit la percheziţii 210 materii explozive de categoriile II şi III, dispozitive electronice de iniţiere, temporizor al impulsurilor electronice, două dispozitive militare de vedere pe timp de noapte folosite de conductorii de blindaje militare, precum şi un amplificator de imagine.
Beke Istvan Attila nu apucase să asambleze materiile explozive şi dispozitivele atunci când au avut loc percheziţiile. Dispozitivul, dacă ar fi fost asamblat, cu materiile explozive pe care le avea la dispoziţie şi cu acţionare de la distanţă, putea produce victime, au precizat surse din rândul anchetatorilor.
Bărbatul amenajase şi un poligon de tragere, însă nu au fost găsite şi arme de foc sau dintre cele pentru care este necesară autorizarea. De asemenea, au fost găsite la percheziţii şi aproximativ 400 de articole pirotehnice.
În acest caz, procurorii au fost sprijiniţi de Serviciul Român de Informaţii, acţiunea fiind efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate.
„Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” (Hatvannégy Vármegye Ifjúsági Mozgalom – HVIM) este o grupare ungară de extremă-dreapta care militează pentru unificarea comunităţilor maghiare din afara Ungariei şi pentru revizuirea Tratatului Trianon, din anul 1920. Titulatura organizaţiei radicale se referă la Ungaria Mare, care avea 64 de districte. (sursa: mediafax.ro)
Lasă un răspuns