Primăria Bacău a decis să revină asupra hotărârii de a încasa taxa de salubritate pe apartament. Consilierii locali au votat astăzi taxele locale pentru anul 2016, proiectul conținând și revenirea la taxarea pe persoană la salubritate. Intenția administrației publice a fost prezentată într-o conferință de presă organizată în luna octombrie, pe tema impozitelor și taxelor locale din 2016, iar astăzi a fost votată.
Atunci, primarul Romeo Stavarache a anunțat că taxa de salubritate va fi din nou achitată pe locuitor și nu pe apartament, fiind propusă suma de 6 lei/locuitor/lună, adică la nivelul anului 2014. „Am facut calculele și cu această sumă ne încadrăm să susținem serviciile. Dacă vor fi costuri suplimentare, le vom regla pe parcursul anului”, a explicat primarul Stavarache.
Decizia edilului a venit după ce modul de încasare a taxei pe apartament a stârnit un val de nemulțumiri în rândul cetățenilor. Mulți băcăuani care locuiesc singuri s-au simțit nedreptățiți, deoarece, în loc de 72 de lei pe an, anul acesta au plătit 144 de lei pe an. În aceeași situație se află și cei plecați în străinătate, care s-au văzut nevoiți să plătească dublu, deși apartamentele sunt goale.
O băcăuancă s-a decis chiar să dea în judecată Consiliul Local, susținând că taxa este ilegală. Nadia Neagu s-a hotărât să își găsească dreptatea în instanță, aducând mai multe argumente prin care arată că aleșii locali au încălcat Codul Fiscal și regulamentele interne ale instituției, atunci când au aprobat noua formă a taxei de salubritate.
Restul taxelor și impozitelor locale din municipiu rămân la nivelul celor de anul trecut.
Catalin a zis
Si povestea continua.
In formula actuala vor fi defavorizate familiile cu copii.
Da nu mai bine puneti pe metri patrati locuiti?
Cat gunoi se strange de la un apartament si cat de la o casa?
Gunoiul nu se strange de la fiecare apartament in parte cum este in cazul caselor.
Nelu a zis
@Catalin
Taxa pe persoana este corecta, deoarece gunoiul este produs de oameni, nu de metrii patrati ai unei locuinte. O casa nelocuita (sau apartament) nu produce gunoi menajer.
Catalin a zis
@Nelu
Pe modelul asta imi poti spune si mie ce mare gunoi face un copil de 5-6-7 ani?
Cat de case nelocuite nu ma intereseaza absolut deloc. Cine are casa de tinut goala, isi permite si salubritatea de 144 lei cum era pana acum.
Mai rau este pentru o familie cu 2 copii care este nedreptatita fata de una fara, pentru ca se raporteaza tot la 2 salarii.
Nu zic ca devine orasul pustiu din cauza taxei de salubritate dar oricum primaria nu este atenta si la cetateanul „activ” ci doar la pensionari si capsunari.
bianca a zis
Este o decizie corecta. Persoanele (indiferent ca sunt copii sau adulti) produc gunoi si trebuie sa plateasca taxa de salubritate. Pentru apartamente se plateste impozit.
LeaveYou a zis
Este foaaarte corecta, daaa. Cu 3 copii platesti aproape 400 de lei pe an, timp in care acestia stau mai mult la scoala/gradinita. Si trebuie sa mai suport si cainii adunati in jurul lazilor de gunoi. Dar na, ti-au trebuit copii, platesti dublu la salubritate, ca statul are grija de ei in rest (alocatii mari, conditii de invatamant la standarde europene, burse, siguranta pe strazi samd).
pluto a zis
pentru @Nelu: ba da prost esti de ragi. stai in padure si nu la bloc. il loc sa scrii tampeni pe net mai bine numara cat pampers cu cacat face plodul tau in fiecare zi si salubris trebuie sa ii adune il urma lor. capsunari au facut ca tu sa o duci mai bine prin toti bani care i-au adus in tara (avand o contributie importanta la economia Romania sa nu intre in recesiune) si acum ii mai pui sa plateasca si ce nu produc
Fichitiu Anton a zis
in decizia consiliului local condusa de comunistul Savarache ex primarul Bacaului scria clar ca citez.toti cei care produc gunoi trebuie sa plateasca sunt de acord,dar insa ex primarul nu l-a aplicat asa in trecut ci a furat din buzunarele bacauanilor ilegal si ca atare individul Stavarache nu trebuie sa mai ajunga niciodata in viata publica a bacauanilor,dar pentru hotia facuta in trecut sa raspunda in fata justitiei.
elena a zis
Pentru „domnul” care a spus despre capsunari ca trebuie sa plateasca taxa de salubritate.Noi cei plecati din tara nu inchiriem apartamentele pentru ca oameni fara bun simt i-si bat joc de munca noastra,si din causa asta preferam sa stea locuinta goala.E destul ca platim impozit pentru o casa cumparata cu sacrifici.Sa nu credeti ca este usor sa stai departe de tara ta.Ne simtim straini si in tara noastra si in cea care suntem nevoiti sa stam din causa unora care se gindesc sa i-si umfle cit mai mult buzunarele.