UPDATE: Curtea Supremă a decis plasarea în arest la domiciliu pentru 30 de zile a senatorului Dan Șova. Decizia a fost deja contestată.
Senatorul Dan Şova a fost reţinut, joi după-amiază, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în noul dosar, în care este acuzat că a luat mită 100.000 de euro pentru a asigura încheierea unui contract între CET Govora şi o firmă de avocatură.
Dan Şova a fost audiat la DNA, părăsind în jurul orei 16.20 sediul instituţiei cu cătuşe la mâini. Senatorul urmează să fie dus, tot astăzi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de arestare preventivă.
Redăm comunicatul DNA:
«Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 3 decembrie 2015, a inculpatului ȘOVA DAN-COMAN, senator, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Măsura preventivă a fost dispusă de procurori, având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de reținere și arestare preventivă în legătură cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului Șova Dan-Coman.
În ordonanța de reținere se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada octombrie 2011 – iulie 2014, inculpatul Șova Dan-Coman a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă inculpatul Bălan Mihai, director general al centralei de energie termică CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. (detalii în comunicatul nr. 1822 din 19 noiembrie 2015).
Inculpatului Șova Dan-Coman i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Acesta va fi prezentat, la data de 3 decembrie 2015, la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.»
– foto: captură Digi 24.
Lasă un răspuns