Știrile Zilei
18:46 [Top Story] — MR D.I.Y. deschide primul magazin din Bacău, în Aurora Retail Park • 17:19 [Actualitate] — Un nou început pentru handbalul românesc: Băcăuanul Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei masculine • 16:07 [Top Story] — VIDEO: Cum a fost prins primarul din Slănic Moldova! DNA a dat publicității filmarea flagrantului delict de luare de mită • 14:12 [Top Story] — REACȚIE: PSD Bacău l-a exclus din partid pe primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, după declanșarea acțiunii penale • 13:47 [Anunțuri] — Lucrări de mentenanță la Stația Hidrofor din orașul Onești! • 13:42 [Top Story] — Primarul din Slănic Moldova, arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză că ar fi luat mită de 21.000 de euro, în două tranșe – UPDATE • 13:03 [Anunțuri] — Informare Publică: Avarie pe strada Armoniei din orașul Onești! • 09:50 [Dosar] — BREAKING NEWS! Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, ar fi fost prins în flagrant cu 6.000 de euro mită. Percheziții în biroul edilului – UPDATE • 07:24 [Top Story] — Criză la Transport Public! Primăria Bacău, în „pană” de șoferi, după ce doar 14 din cele 84 de posturi au fost ocupate • 07:08 [Top Story] — Doar două comune din Bacău ar urma să fie afectate de comasarea primăriilor. La nivel național, PSD ar pierde cei mai mulți primari • 18:46 [Top Story] — MR D.I.Y. deschide primul magazin din Bacău, în Aurora Retail Park • 17:19 [Actualitate] — Un nou început pentru handbalul românesc: Băcăuanul Sandu Iacob, noul selecționer al naționalei masculine • 16:07 [Top Story] — VIDEO: Cum a fost prins primarul din Slănic Moldova! DNA a dat publicității filmarea flagrantului delict de luare de mită • 14:12 [Top Story] — REACȚIE: PSD Bacău l-a exclus din partid pe primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, după declanșarea acțiunii penale • 13:47 [Anunțuri] — Lucrări de mentenanță la Stația Hidrofor din orașul Onești! • 13:42 [Top Story] — Primarul din Slănic Moldova, arestat pentru 30 de zile. Procurorii DNA îl acuză că ar fi luat mită de 21.000 de euro, în două tranșe – UPDATE • 13:03 [Anunțuri] — Informare Publică: Avarie pe strada Armoniei din orașul Onești! • 09:50 [Dosar] — BREAKING NEWS! Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, ar fi fost prins în flagrant cu 6.000 de euro mită. Percheziții în biroul edilului – UPDATE • 07:24 [Top Story] — Criză la Transport Public! Primăria Bacău, în „pană” de șoferi, după ce doar 14 din cele 84 de posturi au fost ocupate • 07:08 [Top Story] — Doar două comune din Bacău ar urma să fie afectate de comasarea primăriilor. La nivel național, PSD ar pierde cei mai mulți primari
~6 min lectură • 12 comentarii

Afacerea Theaterstock: Facturi suspecte, de zeci de mii de euro. Contabila Teatrului Bacovia a făcut sesizare

Florin Popescu

Afacerea Theaterstock intră într-o nouă fază, pe acest final de an, când au apărut din senin cheltuieli suplimentare de zeci de mii de euro… pentru festivalul desfășurat în luna august și care a iscat și așa foarte multe controverse. Lovitura finalului de an vine din interiorul Teatrului Bacovia, de unde economista instituției, Mirela Vrînceanu, și-a reclamat șefa, directoarea Anca Sigartău, la Primărie, pentru câteva facturi de zeci de mii de euro care nu ar avea documente justificative.

Anca Sigartau (stânga) și Dragoș Pandele (dreapta)
Anca Sigartau (stânga) și Dragoș Pandele (dreapta)

5.000 de afișe pe care le-a văzut numai Anca Sigartău „după orele de program”

Scandalul de la Teatrul Bacovia a izbucnit săptămâna trecută, când directoarea Anca Sigartău a solicitat să fie plătite câteva facturi emise în luna decembrie de SC United Engineering SRL, de peste 146.000 lei (circa 32.000 euro), pentru „materiale promoționale” constând în circa 5.000 de afișe, afișe autocolante etc. Plata s-a făcut din banii alocați cu ochii închiși de Consiliul Local, la ședința din luna noiembrie.

Economistei teatrului, Mirela Vrînceanu, i s-a părut suspectă situația și a solicitat lămuriri. „În ziua de 15 decembrie, am observat în extrasul de cont o plată pentru care nu primisem documentele. Solicitând în scris conducerii teatrului documente pentru acea plată, am constatat că e vorba de o achiziție de materiale pentru care nu există note de intrare recepție, ci un fel de declarație a doamnei directoare Anca Sigartău. Având îndoieli asupra legalității unei astfel de proceduri, am informat ordonatorul de credite ierarhic superior asupra acestor fapte”, a declarat Vrînceanu, pentru Ziarul de Bacău.

Ca să fie acceptate în contabilitate facturile noi, Anca Sigartău a dat o declarație pe proprie răspundere, care abundă în afirmații de neimaginat pentru o instituție publică (vezi facsimil 1).

facsimil declaratie Sigartau
Facsimil 1

Astfel, directoarea Teatrului Bacovia susține că a comandat materialele promoționale pentru Theaterstock și le-a recepționat personal, „în afara orelor de program”, și fără să fie luate în evidență de comisia de recepție a instituției. În „graba” de a populariza Theaterstock, le-a distribuit imediat voluntarilor, să le împartă în oraș – aproape de miezul nopții –  dar fără să se facă bonuri de consum. Pe lângă aceste nereguli, Anca Sigartău recunoaște că „materialele promoționale” cumpărate au fost peste limita banilor disponibili, iar facturile aferente „nu au fost predate la contabilitate, neconstituindu-se angajamentul de plată și neînregistrându-se în contabilitate”.

Ulterior, susține directoarea, SC United Engineering SRL a dat în judecată Teatrul Bacovia, așa cum au făcut-o și alți furnizori. Conform declarației Ancăi Sigartău, s-a trecut la o mediere, iar soluția aleasă nu a  fost plata facturilor neachitate, ci ștornarea acestora și emiterea altora, datate pe 8 decembrie 2015, la peste patru luni după finalizarea festivalului Theaterstock.

Mingea e în terenul Primăriei Bacău

Toate explicațiile date pe proprie răspundere de Anca Sigartău n-au convins-o pe economista teatrului. Azi, Mirela Vrînceanu a mers la Primărie și a făcut o sesizare, al cărei conținut îl redăm mai jos:

«(…)În extrasul de cont al Teatrului Municipal Bacovia aferent zilei de 14.12.2015 apare o plată în sumă de 146.145,17 lei pentru care până în data de 21.12.2015 nu primisem niciun document.

Deoarece în fişa postului meu figurează şi atribuţia: “efectuează înregistrarea cronologică şi sistematică a documentelor justificative de evidenţă primară în vederea realizării balanţei de verificare sintetice şi analitice”, pentru a-mi putea îndeplini corect sarcinile şi atribuţiile de serviciu, am informat în scris conducerea teatrului asupra acestui fapt.
În urma notificării scrie, am primit ordinul de plată prin care s-a efectuat plata însoţit de un set de facturi şi de copii după diverse documente, majoritatea irelevante în speţă, împreună cu o declaraţie pe proprie răspundere a doamnei manager al Teatrului, Carmen Anca Sigartău.

Însă, nu am primit nici vreun referat prin care vreun angajat al Teatrului să fi solicitat achiziţia bunurilor amintite în facturi şi nici note de intrare recepţie care să arate că vreun angajat al Teatrului să fi primit în gestiune bunurile amintite în facturi. Asupra conţinutului declaraţiei doamnei Sigartău doresc să vă atrag atenţia, de aceea ataşez la prezenta o copie după respectiva declaraţie.» (semnat: Mirela Vrînceanu)

Două facturi într-o zi, una ștornată, alta nu. Teatrul a închis liniile de comunicare

Niciun responsabil de la Teatrul Bacovia nu a putut fi găsit pentru lămuriri. Mailurile conducerii nu mai sunt valabile, se întorc la expeditor cu mesaj de eroare, iar la telefoane nu mai răspunde nimeni. În urmă cu două luni, faxul a fost declarat defect. Un aspect ce va trebui elucidat este legat și de facturile emise de SC United Engineering SRL. Conform unui raport distribuit consilierilor locali chiar de către Sigartău, această firmă a facturat pe 30 iulie 2015 suma de 83.326 de lei, pentru „materiale promoționale” (facsimil 1), dar și 33.878.36 lei, (facsimil 2), pentru „afișe, invitații, flyere”. Dintre cele două facturi, a doua pare să fi fost achitată, iar prima apare acum ca ștornată, refacturată și achitată din suplimentarea de la buget.

facsimil factura raport
Facsimil 2

Bani cu nemiluita, de la buget. Reclamația se va analiza

facsimil buget
Facsimil 3

Nimeni nu pare acum să mai știe câți bani s-au alocat și câți s-au cheltuit pentru festivalul Theaterstock. În vară, cu scandal, s-au aprobat 400.000 de euro, dar Consiliul Local a fost nevoit să mai dea niște bani în noiembrie (vezi facsimil 3), pentru „producții teatrale și alte cheltuieli”.

Nicăieri nu se afirmă ceva despre Thaterstock, și totuși, conform declarației directoarei Anca Sigartău, facturile suspecte au fost achitate din suplimentările de la bugetul local.

Contactat telefonic, viceprimarul Radu Ababei a declarat că încă nu a primit sesizarea făcută de economista Mirela Vrînceanu, dar că documentul va fi analizat în perioada care urmează. Referitor la suplimentările de buget solicitate de conducerea teatrului, viceprimarul a afirmat: „Îi reproșez doamnei Sigartău că nu a estimat corect cheltuielile”. Edilul a promis că va reveni cu declarații după analiza problemei.

Vom reveni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

12
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. a
    andreea+d
    22 decembrie 2015, 17:38
    0

    Este clar! Infractiuni economice in forma continuata, inginerii financiare, deturnari de fonduri, depasirea competentelor, inselaciune catre furnizori de servicii, constituirea unui grup infractional organizat, evaziune fiscala, gestionare frauduloasa a fondurilor publice, toate savarsite de directoarea teatrului, Muze, Pandele, Ababei, Stavarache, consilieri PNL! Sponsorizari ciudate catre ong, comisioane si mai ciudate catre IMPOSTOR, ziaristi fripturisti, Vice! ASTEPTAM ORGANELE COMPETENTE! Felicitari doamnei economist al teatrului! Asteptam demiteri si arestari!

  2. a
    andreea+d
    22 decembrie 2015, 18:28
    0

    + in completare coruptie si incompatibilitate!

  3. A
    Alex V
    22 decembrie 2015, 19:16
    0

    Oare DNA nu a auzit niciodata de orasul Bacau? De ce nu ne calca si pe noi putin?

  4. A
    Andrei
    22 decembrie 2015, 20:58
    0

    chiar…dna a auzit oare de noi?

  5. „
    „Oamenii frumoși” sunt la pungă groși - Blogul lui Florin Popescu
    23 decembrie 2015, 05:11
    0

    […] o sesizare la Primărie, că n-a putut accepta să bage în contabilitate facturi suspecte. Ieri, Ziarul de Bacău a scris despre vreo 32.000 de euro, pe 3 facturi pe care Anca Sigartău le-a ținut în buzunarele […]

  6. a
    adrian
    23 decembrie 2015, 07:42
    0

    ne trebuia o xxx din bucuresti. mare manager… in xxx financiare !!!
    plus o gasca de incompetenti, fripturisti si hoti din primarie fie ca sunt de la psd, pnl sau traseistii din punr.
    oare cand se va trezi aceasta natie ca sa-si puna niste conducatori competenti, capabili , onesti in fruntea fiecarei institutii a statului ?

    comentariu cenzurat

  7. a
    adrian
    23 decembrie 2015, 07:58
    0

    p.s.
    a-ti cenzurat lipsa de transparenta a actiunilor intreprinse de numita directoare a teatrului, nu adevarul spus cu aceste cuvinte…

  8. a
    actor
    23 decembrie 2015, 08:02
    0

    Trebuie facut un control intern cu privire la cheltuirea banilor publici cu care s-a finantat aceasta actiune. Sunt sigur ca legaturile vor duce pana „sus” la primarie. Semnele au fost clare inca de la inceput cand s-au acorda fara rezistenta sume fara precedent de 4 mil lei . Si modul in care a castigat postul de director al teatrului Bacovia are de Anca Sigartau este „cu cantec”. Nimic nu e intamplator.

  9. D
    DNA bucale VINE
    23 decembrie 2015, 08:37
    0

    Este scris clar puscarie pe madam hoiata asta, DAR SI PE ABABEI

  10. L
    Lupu Stanica
    23 decembrie 2015, 11:47
    0

    Daca pentru banii de la buget se poate cu justificare gen „declaratie pe propria raspundere” acelasi lucru il poate face si un prapadit de investitor?
    ANAF , curtea de conturi etc ce parere au?
    Doamna respectiva vrea sa ne umple de cultura cu expresii gen „editia a I a”??
    Sunt din ce in ce mai convis ca a venit aici precum colonistii la indieni. A crezut ca moldovenii sunt niste prosti si cu vorbe multe despre cultura ii prosteste si se umple si de bani.Si impreuna si cu consilierul financiar personal si poate si cu alte personaje de prin administratie.
    Ce cauta stampila pe un document in nume personal? Acea stampila angajeaza institutia iar aici este vorba de Anca Sigartau (pe persoana fizica).
    Tacerea persoanelor responsabile din Primarie nu face decat sa confirme ca nu sunt straini de toate matrapazlacurile mentionate.
    Cam subtire reprosul „edilului”.

  11. g
    grecu
    24 decembrie 2015, 01:12
    0

    De „prea plinul”facut,ii radea mustata lui ababei????
    Atat timp cat vom aduce prin votul nostru niste incompetenti in fruntea Primariei,acestea vor fi rezultatele…
    DNA nu are inregistrari din care sa reiasa fara tagada sifonarea banului public???
    Si la Bacau,10%functioneaza cu varf si indesat….

  12. E
    Enigma afișelor Theaterstock. Câte au fost, cât au costat? Mărturia unui voluntar - Blogul lui Florin Popescu
    11 ianuarie 2016, 07:54
    0

    […] În luna august, s-au achitat către SC United Engineering SRL circa 400 de afișe, în valoare de circa 35.000 lei, sumă care acoperă și flyere, invitații. De asemenea, unele dintre afișe sunt autocolante, au fost lipite pe trotuare. Asupra acestei facturi nu planează prea multe suspiciuni. Semnele de întrebare abia după aceea apar, pentru că, separat, SC United Engineering SRL a facturat către teatru alte materiale promoționale, incluzând circa 5.000 de afișe. Cele trei facturi aferente au fost ținute ascunse de Anca Sigartău, conform propriei declarații pe proprie răspundere, ce a fost urmată de prima plângere la adresa directoarei teatrului. […]

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.