Propoziția asta apare des, e rostită de cei din jurul copiilor cu rezultate la olimpiade școlare sau în competiții sportive. „Interesează pe cineva?” e un fel de „Uite, am reușit un mare rezultat, iar presa nu scrie despre mine, aleargă numai după senzațional!” sau „Presa nu există, pentru că nu scrie despre mine, nu mă laudă pe cât mi-ar plăcea!”.
Copii sunt prizonieri ai aspirațiilor celor din jurul lor. Ce părinte nu ar vrea să-și vadă copilul pe coperta revistelor, ziarelor, în deschiderea jurnalelor de știri, zugrăvit pozitiv, pentru că s-a calificat la faza națională a olimpiadei de Chimie? Ce antrenor nu e obsedat până la patologic să apară în poze cu sportivul pe care l-a antrenat și a ieșit primul pe județ la o probă sportivă?
Și uite-așa, copiii cred că recompensa pentru rezultatele lor e apariția în mass media! Nu vreau să spun „ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple!”, dar nu orice rezultat școlar ori sportiv e subiect de presă. Și nu o spun eu, ci înșiși cititorii, care pur și simplu trec dezinteresați pe lângă subiectele astea. Nu pentru că nu-s sensibili, ci pentru că informația din presă trebuie să aibă o anumită magnitudine, ca să-i intereseze.
Altfel spus, nu e suficient să te califici undeva, să câștigi concursuri, ca să meriți elogii în presă, e nevoie de ceva în plus. Halep a atras atenția publicului și a presei abia după ce a ajuns în top, iar asta e perfect normal. Copil olimpic la chimie? Bravo lui, dar hai să vedem unde ajunge cu asta. Dacă nu-l caută vreo universitate de-afară sau nu inovează/inventează ceva, nu merită mai mult de-o știre. S-a calificat la Olimpiada de la Rio? Bun, dar hai să vedem dacă nu vine acasă doar cu „important e să participi”!
Oamenii obișnuiți nu au ce căuta în presă decât dacă fac lucruri neobișnuite ori care afectează viața oamenilor. Altfel, nu e de interes public.
Lasă un răspuns