Ministerul Sănătății informează că cei doi copii cu sindrom hemolitic uremic (SHU) din Argeș și Bacău care sunt internați în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Marie Curie” și Spitalul de Pediatrie din Iaşi, se află în stare stabilă, conform informațiilor transmise de către medicii unității sanitare la Ministerul Sănătății.
Copilul din Argeş, în vârstă de 1 an şi 8 luni, internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”, este supus procedurilor de dializă peritoneală. În cursul zilei de astăzi, o comisie interdisciplinară va decide dacă pacientul va rămâne internat pe secția de terapie intensivă (ATI) sau va fi transferat pe secția de nefrologie. Copilul din Bacău, în vârstă de 1 an şi 2 luni care se află în prezent internat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, în secția de terapie intensivă (ATI) și este supus procedurilor de dializă peritoneală, în stare stabilă.
În ambele cazuri, direcțiile de sănătate publică și cele sanitar veterinare continuă anchetele demarate. Ministerul Sănătății reamintește importanța măsurilor de prevenție, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiștii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar și tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune.
Lasă un răspuns