Fondatorii Universității „Bacovia” cer fuziunea cu Universitatea „Alecsandri”. Ce spune instituția de stat despre inițiativa privaților

Redacția Ziarul de Bacău

Dumitru Bontaș, Universitatea George Bacovia
Dumitru Bontaș, Universitatea George Bacovia

Războiul declanșat de membrii fondatori ai Universității „George Bacovia” (UGB), care au cerut, la începutul săptămânii, închiderea instituției private, din lipsă de studenți, continuă atât în interior, cât și în exterior. Astăzi, a fost atrasă și Universitatea „Vasile Alecsandri” (UVA), de stat.

facsimil fondatori UGB
Facsimil

Miercuri dimineață, membrii fondatori ai UGB, Dumitru Bontaș, Toader Gherasim și Dumitru Marius Paraschivescu, au dat un comunicat, în care se dezvăluie faptul că, înaintea declanșării procesului de lichidare, ar fi avut discuții cu cealaltă universitate din Bacău, UVA, de stat.

Cei trei fondatori spun în comunicat (vezi facsimil) că singura soluție pentru UBG și studenții acesteia este fuziunea cu UVA, al cărei Senat trebuie să-și dea avizul. În lipsa acestui aviz, „procedurile de lichidare demarate continuă cursul legal”, se arată în comunicatul Consiliului Fondatorilor.

În scurt timp după apariția acestui comunicat ale colegilor săi, Neculai Lupu, rectorul universității private, a remis presei un contra-comunicat, în care, adresându-se… instituției de stat, afirmă că, din cauza perioadei de examene, „considerăm inoportună discuția privind fuziunea”.

Ziarul de Bacău a solicitat un punct de vedere de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, despre posibila fuziune cu universitatea privată. În răspunsul primit, sub forma unui comunicat, se confirmă că au avut loc discuții pe tema fuziunii prin absorbție, dar informale, și se precizează:

«1. Solicitarea unei fuziuni prin absorbție a venit din partea membrilor Consiliului Fondatorilor UGB, în urma votului afirmativ al cadrelor didactice și al personalului tehnico-administrativ, privind fuziunea cu o universitate de stat.
2. Au avut loc discuții informale la sediul UGB, la care au participat: conducerea UVA, rectorul UGB și membrii Consiliului Fondatorilor UGB, discuții cu privire la oportunitatea și urmările fuziunii prin absorbție. S-a ajuns la concluzia că fuziunea prin absorbție a UGB de către UVA este o problemă delicată, care ar trebui monitorizată și de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice.
3. A rămas în discuție efectuarea unui draft privind fuziunea prin absorbție, drept pentru care rectorul UVA a solicitat, prin adresa la care se face referire în comunicatul rectorului UGB, informații cu privire la: aprobarea specială a Senatului UGB referitoare la fuziunea cu UVA, situația financiară a UGB, situația programelor de studii de la UGB conform ultimului raport de evaluare ARACIS.
Consiliul de Administrație al UVA dorește ca UGB să rămână o instituție de învățământ superior independentă, în zona centrală a Moldovei, alături de UVA, având în vedere buna colaborare între cele două instituții de învățământ superior de-a lungul timpului.»

Comunicatul UVA este semnat de conf. univ. dr. Cristina Cîrtiță-Buzoianu, prorector pentru etica şi imaginea universităţii.

Universitatea „George Bacovia” din Bacău este în pragul imploziei, după ce membrii fondatori ai instituției au cerut închiderea acesteia. Motivele ce stau la baza solicitării sunt lipsa de studenți și fondurile din ce în ce mai puține de care dispune instituția de învățământ.

“Este o scădere dramatică a numărului absolvenților de liceu cu examen de bacalaureat. Mulți tineri aleg să meargă în țările UE, unde caută un loc de muncă și posibilitatea de își face studiile acolo”, a declarat Dumitru Bontaș.

Neculai Lupu, proaspăt numit în funcția de rector al unității particulare de învățământ, a declarat că va acționa în instanță Consiliul Fondatorilor pentru propunerea de a lichida Universitatea.

Neculai Lupu, rectorul UGB
Neculai Lupu, rectorul UGB

“Legea învățământului spune că și fondatorii pot sesiza anumite treburi. Noul Senat și eu, ca rector, inclusiv studenții, nu admitem această situație. Susținem că ne putem continua activitatea. Vom acționa în instanță Consiliul Fondatorilor pentru această atitudine”, a spus Lupu.

Unele surse, neconfirmate oficial, sugerează un interes imobiliar în acest scandal, deoarece, în urma dizolvării UGB, membrii fondatori ar putea dispune de proprietățile universității.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    OMUL
    19 mai 2016, 23:27
    0

    Doua gasti de hoti.

  2. D
    Dan
    21 mai 2016, 12:54
    0

    Da, asa este. Si specific zonei Moldovei, totul este un mare PUTREGAI: coruptie, prostie, lasitate maxima.

  3. V
    Vio
    30 mai 2016, 10:38
    0

    Toti analfabetii au ajuns „studinti” acolo!Cunosc pe unul care nu stia sa scrie o compunere banala in liceu dar a ajuns „sa-si scrie ditai lucrarea de licenta”!Aku’ e mare „judecator datorita acestei universitati „primitoare” de taxe uriase de la cei care fara bani,nu pot ajunge „ntelectuali..

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.