Stimați băcăuani, sunt Cristian Ghingheș, candidat independent la Primăria și Consiliul Local, și am un mesaj pentru voi privind viziunea mea pentru dezvoltarea Bacăului.
Programul meu are 10 priorități: tineret; mobilitate urbană durabilă (oraș pentru oameni); educația ca prioritate locală; urbanism și protecția mediului; economie și locuri de muncă; siguranța cetățeanului; sănătate și prevenție; conservarea și valorificarea patrimoniului; timp liber: sport, turism și cultură; transparență, anticorupție și implicare civică.
Sunt absolvent de Administrație publică și provin dintr-o familie de croitori, neimplicată politic. Provin din societatea civilă, unde în ultimii ani m-am implicat și m-am făcut remarcat cu mai multe proiecte și demersuri pentru comunitatea locală băcăuană, detaliate în articolul cu reușitele mele civice din acești 9 ani de activitate. Blogul Kristofer.ro, inițiativa Băcăuanii vor piste pentru biciclete, Bacăul Civic, Asociația Elevilor din Bacău și demersurile pentru fonduri de tineret sunt doar câteva dintre ele.
Probabil v-ați săturat de promisiuni și de tot felul de machete mai mult sau mai puțin SF care vă sunt servite din 4 în 4 ani, așa că eu nu voi recurge la practicile actualei „clase” politice din Bacău. Pentru că sunt altfel și vreau să fac politică altfel, nu pot decât să vă subliniez câteva principii și idei cheie pe care le am în vedere pentru dezvoltarea pe termen lung a Bacăului:
Audit complet în Primăria Bacău. Trebuie să știm ce s-a întâmplat cu banii noștri, să acoperim găurile și să-i tragem la răspundere pe cei vinovați de cheltuirea incorectă a banului public.
Majorarea finanțării de la bugetul local pentru școlii și licee. Fondul școlii și fondul clasei trebuie să dispară, sunt ilegale! Învățământul este, conform Legii Educației, gratuit, iar autoritățile locale trebuie să îl sprijine corespunzător. În acest sens, am semnat angajamentul pentru educație propus de Consiliul elevilor, fiind singurul candidat din municipiul Bacău care a făcut acest lucru..
Am în vedere dezvoltarea unor programe de educație rutieră, juridică, economică și pentru sănătate (profilaxie). Bazele sportive de la școli și licee trebuie valorificate și puse la dispoziția tinerilor în mod gratuit, deci inclusiv sălile de sport.
Finalizarea obiectivelor începute și demararea de proiecte pe noile fonduri europene: parcări supraterane, piste pentru biciclete, linii noi de transport public, autobuze electrice, sistem de supraveghere video în tot orașul, iluminat public modern, centru multimodal de transport (mutarea autogării lângă aeroport), centru pietonal etc. (toate finanțabile prin Programul Operațional Regional 2014-2020). Orașul este pentru oameni, așa că pietonii, bicicliștii și transportul public sunt prioritare pentru mine!
Ajutor pentru tinerii care vor să rămână sau să se întoarcă în Bacău: programe de granturi pentru ideile de afaceri ale tinerilor, sprijinirea industriilor creative (IT, arte etc.), spații gratuite pentru firme și ONG-uri, centru de tineret pentru liceeni și studenții care vor să se dezvolte personal, bază sportivă pentru juniori.
Norme clare și stricte de urbanism, respectiv realizarea și monitorizarea Registrului spațiilor verzi, plus conservarea patrimoniului cultural.
Transparență totală în cheltuirea banilor publici: platformă online cu toate contractele și investițiile publice din Primăria Bacău, evenimente periodice de consultare cu cetățenii, procedură exactă pentru cetățenii care vor să ia cuvântul la ședințele Consiliului Local.
Pe 5 iunie, vă invit la vot! Mă găsiți pe poziția 8 la funcția de Primar și pe poziția 7 la Consiliul Local, unde sunt singurul independent din competiție. Bacăul are nevoie de altcineva, de cineva nou!
Publicat la comanda: CANDIDAT INDEPENDENT – Cristian Ghingheș, cod AEP 24161020.
Marian a zis
De bun simt si corect. Bravo!! Pacat ca am examen luni si nu pot sa ma intorc la BC..