Din marea si numeroasa comunitate evreiasca de la Moinesti, a carei prezenta este atestata din 1740 si care, in 1910, numara 2.410 suflete (peste 500 de familii), mai traiesc in prezent doar doua persoane de origine evreiasca. Potrivit statisticilor Comunitatii Evreiesti din Romania, la Moinesti mai erau, in 1947, 480 de evrei, in 1950 – 400, in 1966 – 71,in 1977 – 37, iar in 1999 mai ramasesera doar cinci evrei. „Orasul Moinesti a intrat in legenda, prin sintagma: «prin Moinesti, spre Israel», pentru ca, aici a prins contur ideea regruparii poporului evreu, a stabilirii sale in Israel. Acesta este de altfel si unul din motivele pentru care au ramas asa putini evrei in Moinesti. Mai mult, in 1941, peste 400 de familii din Moinesti au fost evacuate si obligate sa se refugieze la Bacau, o parte au fost deportati in Transnistria si in alte lagare, iar ulterior multi au incetat din viata fara a avea mostenitori. Am cunoscut multe dintre marile personalitati evreiesti ale acestui oras, de care ma leaga placute amintiri. I-as aminti pe: Tristan Tzara, creatorul dadaismului, pe care il chema Samuel Rosenstock; dr.Moses Rosen, Sef Rabinul Cultului Mozaic din Romania; Alexandru Sever, scriitor; Nestor Rates, politolog si comentator radio la «Europa Libera» timp de 18 ani si B.Elvin, critic, eseist si romancier, cu care am si vorbit la telefon zilele trecute. El are acum 81 de ani si este redactor-sef la revista «Lettre Internationale», editia romana. Ma mindresc cu toti acestia si cu faptul ca sint get-beget moinestean”, a spus Rafael Kohlenberg, unul dintre cei doi evrei care mai traiesc in orasul Moinesti si care va implini in aceasta iarna 75 de ani. Marti, 6 mai, s-au implinit 14 ani de la moartea Sef Rabinului dr. Moses Rosen, nascut in 1912 la Moinesti, cel care a pastorit vreme de 46 de ani obstea evreiasca din Romania.
Comunitatea evreilor din Moinesti, in prag de disparitie
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Si? Care broblema la el?
Au plecat oameni care au facut cinste Romaniei .
da cred ca sunt