La foarte cunoscuta emisiune a domnului Cristian Tabara „Parte de carte”, duminica asta a fost prezentat un volum de eseuri scrise de tineri pentru un concurs organizat de Institutul pentru Cercetarea Comunismului în România pe tema „Ce înseamna comunismul pentru mine?”.
Ideea nu e noua, scoala de vara organizata de Memorialul Sighet îsi recruteaza în fiecare an elevii prin concursuri de acest gen, ba chiar Alianta Civica a initiat cu multi ani în urma un program de „istorie orala” prin care s-au efectuat de catre elevi si studenti mii de ore de înregistrari ale amintirilor celor care au trait ororile acelor ani. Este o datorie nu doar a tinerilor, dar si a profesorilor sa recupereze memoria vie a celor care au avut de suferit, care au luptat sau chiar s-au jertfit în cei patruzeci si cinci de ani în care poporul nostru a trait experienta terifianta a comunismului. Cartea de care vorbesc arata cit de necesara este o cunoastere adevarata, fara ura si partinire, a realitatilor acelor ani. Domnul profesor Alfred Bulai spunea ca studentii lui sint convinsi de faptul ca securistii alergau pe strazi si împuscau oameni! Exista o tendinta de proiectare în mit a acelei perioade, de fabulatie, evidenta si la reprezentanta ICCR, tinara care stie doar din auzite sau poate si în urma studiului, ce a însemnat comunismul pentru România.
Este oare necesar chiar sa se predea în scoala un curs de istorie recenta, în care elevii sa afle ce s-a întimplat cu adevarat în acei ani? De cite ori am facut acest lucru la clasa, mi s-a reprosat faptul ca fac politica. Dar atunci si un curs despre holocaust este politic! A face politica în scoala înseamna a comenta programul sau a prezenta liderii unui partid oarecare. Evident, acest lucru este reprobabil, scoala nu trebuie sa se amestece în nici un chip în politica. A vorbi însa elevilor despre modul eroic în care poporul nostru s-a opus comunismului, a vorbi despre represiunea politica, despre o crima a istoriei care cred ca o întrece pe cea a holocaustului este o dovada de patriotism. A arata totodata ca în acesti ani poporul nostru a trait si a creat, ca s-a produs o necesara urbanizare, ca s-a creat o industrie, ca s-a creat o cultura care ne legitimeaza în Europa si în lume este tot atit de necesar. Nu cred ce spunea o doamna de la „Europa libera” ca în acesti ani cultura noastra s-a creat doar în exil. Putem vorbi despre literatura româna fara Marin Preda, Nichita Stanescu, Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Ciobanu, George Balaita, fara generatia anilor saizeci, putem vorbi de muzica, pictura, sculptura, arhitectura fara ce s-a creat în acesti ani în România? Ca în conditii de libertate s-ar fi creat mai mult si mai bine, ca românii au facut de multe ori concesii care acum par condamnabile pentru a-si atinge scopurile, asta-i o alta discutie. Elevii si studentii trebuie sa stie totusi ca parintii si bunicii lor au trait si au muncit sub teroare, dar asta nu i-a împiedecat sa duca tara mai departe. De ce nu li s-au spus tinerilor aceste lucruri pina acum, de ce înca dupa condamnarea „oficiala” a comunismului exista înca reticente în a introduce ca obiect de studiu istoria recenta a României? Daca un eventual manual se va face însa dupa „Raportul Tismaneanu”, mai bine nu, deoarece falsificarea istoriei este mai rea decit necunoasterea ei. Domnul profesor Alfred Bulai explica faptul ca se evita o abordare a comunismului în scoala prin aceea ca aproape întreaga clasa politica de dupa 89 provenea – si provine! – din vechile structuri securiste sau nomenclaturiste si atunci cind se vorbeste despre comunism, ei prefera sa se vorbeasca despre perioada stalinista, sau chiar deloc. Asa cum face raportul cu pricina. Adevarul despre „epoca de aur”, cu crimele, dar si cu realizarile ei, trebuie adus la cunostinta tinerilor; ei trebuie, vorba cronicarului, sa stie de unde vin si cine le sint stramosii lor! Poate profesorii si cercetatorii de la Memorialul Sighet ar fi cei mai nimeriti sa faca un asemenea manual. Oricum, nu trebuie sa intram în noul an scolar fara introducerea obligatorie în planul de învatamint a studierii istoriei recente a României, cu toate umbrele, dar si luminile ei.
Ioan Neacsu
Lasă un răspuns