Directorul executiv al SC TCE 3 Brazi, Bălău Radu, a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Bacău, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, în forma continuată și calificată, și dare de mită. Alături de Bălău, în boxa acuzaților se vor afla și alte persoane fizice și 21 de societăți comerciale.
Conform DNA Bacău, în perioada 2010 — 2012 Bălău Radu și Astanei Ciprian au constituit un grup infracțional organizat la care au aderat, ulterior, Belciug Ana și Mititelu Liviu — Marius.
Comunicatul de presă al DNA:
«Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată a inculpaților
BĂLĂU RADU, director executiv în cadrul SC TCE 3 BRAZI SRL, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– două infracțiuni de dare de mită,
ASTANEI CIPRIAN, la data faptelor director adjunct al Oficiului județean de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Neamț, MIHĂILĂ VASILE, TĂRÎȚĂ COSTEL, GRIGORAȘ MARIA, angajați în cadrul holdingului TCE 3 BRAZI, DOBROVĂȚ SIMONA-ADRIANA, expert în cadrul (O.J.P.D.R.P.) Neamț, MITITELU LIVIU – MARIUS, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
BELCIUG ANA, angajată în cadrul holdingului TCE 3 BRAZI, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– constituirea unui grup infracțional organizat,
– folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– două infracțiuni de complicitate la dare de mită,
LUKACS ANNA-MARIA, BUTUNOI ANDREEA-VALENTINA, experte în cadrul (O.J.P.D.R.P.) Neamț, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
– luare de mită,
– fals intelectual în formă continuată,
– constituirea unui grup infracțional organizat,
SC TCE 3 BRAZI SRL cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată și calificată,
S-a mai dispus trimiterea în judecată a 20 de societăți comerciale (firme din holdingul TCE 3 BRAZI) ca persoane juridice, respectiv:
SC AGROBIN PREST SRL, SC AGROTEL PREST SRL, SC TARAGRO PREST SRL, SC VANMAR PREST SRL, SC AGROVAS PREST SRL, SC ONAGRO PREST SRL, SC IANAGRO CONSULTING PREST SRL, SC AGROELI CONSULTING PREST SRL, SC AGROBA PREST SRL, SC AGROCIV PREST SRL, SC ELBA AGROCONSULTING SRL, SC GRIMAGRO PREST SRL, SC COSTAGRO PREST SRL, SC LIA AGROCIP SRL, SC AGRONAR PREST SRL, SC AGRONILIA PREST SRL, SC AGRODIN PREST SRL, SC TERRASIV PREST SRL, SC AGROANNA PREST SRL și SC AGROGENA PREST SRL cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2010 – 2012, inculpații Astanei Ciprian, director adjunct al Oficiului județean de Plăți pentru dezvoltare Rurală și Pescuit (O.J.P.D.R.P.) Neamț (în prezent Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț), Bălău Radu, director executiv în cadrul SC TCE 3 BRAZI SRL și o altă persoană care controla holdingul TCE 3 BRAZI , au constituit un grup infracțional organizat, în vederea fraudării fondurilor europene.
La acest grup au aderat ulterior și inculpații Mihăilă Vasile, Grigoraș Maria, Tărâță Costel, Belciug Ana (toți angajați în cadrul firmelor din holding), Lukacs Anna-Maria, Butunoi Andreea – Valentina (ambele experte în cadrul O.J.P.D.R.P. Neamț) și Mititelu Liviu – Marius, în vederea fraudării fondurilor europene.
Scopul urmărit și atins de grupare a fost obținerea de către SC TCE 3 BRAZI SRL de fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (P.N.D.R.) în sumă de 12.054.684,88 lei, echivalentul a 2.786.295,82 euro (pentru achiziționarea de utilaje agricole), prin crearea de condiții artificiale, cu depășirea plafonului maxim legal de 200.000 euro pentru fiecare beneficiar.
În concret, sub coordonarea inculpatului Bălău Radu au fost înființate, prin intermediul unor persoane interpuse (toți angajați ai societăților afiliate holdingului sau rude ale acestora), 20 societăți comerciale, prin intermediul cărora inculpații au divizat în mod artificial proiectul de afaceri prin care urmăreau în fapt achiziționarea unor utilaje agricole în interesul exclusiv al SC TCE 3 BRAZI SRL, formulând câte o cerere de finanțare în numele fiecărei firme nou înființate.
Scopul acestui mecanism a fost acela de a se situa sub plafonul impus de 200.000 euro/proiect prin P.N.D.R și pentru îndeplinirea și a celorlalte condiții de finanțare: punctajul, îndeplinirea condiției de a nu mai fi primit fonduri comunitare pentru activități similare în ultimii 3 ani.
În aceste condiții, au fost depuse 20 de proiecte prin care s-au solicitat fonduri europene (în sesiunea iunie – iulie 2010, aferentă măsurii 312), ulterior contractate (în anul 2011) și implementate (până în anul 2012).
Punerea în practică a acestui mecanism infracțional elaborat a fost posibilă cu sprijinul conducerii Oficiului pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț (fost Oficiul județean pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit). Astfel, directorul adjunct Astanei Ciprian împreună cu Dobrovăț Simona-Adriana, Lukacs Anna-Maria și Butunoi Andreea–Valentina – funcționari implicați în verificarea cererilor de finanțare/plată – nu au evidențiat condițiile artificiale create pentru proiectele depuse de beneficiari și nu au sesizat neregulile de care au luat cunoștință în mod direct, atât la depunerea cererilor de finanțare, dar mai ales pe parcursul verificării cererilor de plată.
În acest context, în perioada 20 iulie 2011 – 23 mai 2012, Bălău Radu, prin intermediul inculpatei Belciug Ana, a dat inculpatelor Lukacs Anna-Maria și Butunoi Andreea – Valentina, experți verificatori în cadrul Serviciului Verificare Cereri de Plată din cadrul OJPDPP Neamț câte 40.000 lei, în patru tranșe, pentru ca acestea să-și îndeplinească necorespunzător atribuțiile de serviciu.
În cauză, prejudiciul total este de 12.054.684,88 lei, echivalentul a 2.786.295,82 euro suma reprezentând totalul plăților acordate prin Programul National de Dezvoltare Rurala celor 20 de societăți comerciale.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Astanei Ciprian, Bălău Radu, Grigoraș Maria, Mihăilă Vasile, Butunoi Andreea – Valentina și Lukacs Anna-Maria.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Neamț cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asigurătorii luate dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.»
Lasă un răspuns