Mâine au loc cele două ședințe de constituire a Consiliului Județean și Consiliul Local Bacău. Cu acest prilej, vor fi aleși noii șefi ai județului, precum și viceprimarii municipiului Bacău.
În cazul Consiliului Județean, ședința va avea loc la ora 10.00 la Centrul de Afaceri și Expoziții. Conform zvonurilor, funcția de președinte CJ va fi preluată de la Dragos Benea de colegul său de partid, Sorin Brașoveanu, actual director al DGASPC Bacău. Față de anii trecuți, când președintele CJ era ales direct, acum va fi votat de consilieri. În ceea ce privește funcțiile de vicepreședinte, acestea vor reveni PSD și ALDE, conform surselor favoriți fiind Ionel Floroiu (PSD), care a deținut funcția și până în prezent, și, conform blogului catalinbejan.ro, Marius Gheorghiță (ALDE), fost primar al comunei Pârgărești. Conform rezultatelor alegerilor locale, PSD are 17 consilieri, PNL 11 consilieri, ALDE 5 consilieri. PSRO 3 consilieri, un scaun de consilier fiind ocupat de independentul Sorin Șova.
Scripăț, din nou viceprimar
Ședința de constituire a Consiliului Local are loc de la 12.30 în aceeași locație. După ce primarul Cosmin Necula și noii consilieri își vor depune jurămintele, vor urma alegerile pentru cele două posturi de viceprimar. Conform bursei zvonurilor, Necula ar urma să ofere cele două funcții ALDE și PMP, pentru a-și asigura majoritatea în Consiliu. Astfel, cei doi viceprimari ai Bacăului ar urma să fie Dragoș Ștefan și Constantin Scripăț. Conform rezulatelor alegerilor locale, PSD are 9 consilieri, PNL 5 consilieri, PSRO 4 consilieri. ALDE 2 consilieri, PMP 2 consilieri, iar un scaun de consilier e ocupat de independentul Cristian Ghingheș.
vlad a zis
Scripat viceprimar? Ala care se adresa cainilor comuntari!?
Dan a zis
Cum ar reactiona consilierii judeteni daca maine la constituirea CJ cei de la PNL ar propune ca presedinte pe cineva de la ALDE ? Ar fi politica o c**** ?
neutru a zis
Alesii nostri ar trebui sa vizioneze filmul ,,Telegrame”, cu marele actor BIRLIC, macar sa evite scenele de acest fel.