în mai puțin de patru ore, lucrătorii Serviciului Poliției Rutiere au reușit să-l identifice pe autorul unui grav accident de circulație care a părăsit locul faptei. Ieri dimineață, în jurul orei 5,00, Constantin Balcan, de 62 de ani, din comuna Pîncești, mergea spre tîrg și cînd a ajuns în centrul localității a fost lovit de o mașină, al cărui șofer a dispărut. Polițiștii au fost sesizați despre accident de personalul medical al Spitalului județean, unde bătrînul a ajuns cu fractură de tibie. Pe baza urmelor găsite la locul faptei, polițiștii l-au identificat pe autor ca fiind Paul Stan, de 28 de ani, din localitate. Acesta, împreună cu două tinere, se întorcea de la discotecă la volanul Daciei BC 75 PMI și nu l-a observat pe bătrîn. El a declarat că a oprit mașina, s-a uitat la victimă, apoi, de teamă, a plecat acasă, unde a ascuns Dacia în fundul curții. în momentul în care a fost testat cu etilotestul, șoferul avea o alcoolemie de 0,69 la mie în aerul expirat. Paul Stan este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere cu o concentrație alcoolică peste limita legală. (Florin CRĂCIUN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.