14 elevi de la „Economic” și-au sacrificat 2 zile de vacanță, pentru a strânge gunoaie, pe Valea Sulței

Redacția Ziarul de Bacău

Câțiva liceeni de la Colegiul Economic din Bacău au demonstrat că sunt adevărați ecologiști, au renunțat la două zile de vacanță pentru o cauză nobilă, au ajutat pădurarii să curețe albia Pârâului Sulța.
ecologizare (3)
Acțiunea s-a desfășurat în zona Coșnea – Agăș, județul Bacău, și a fost organizată de Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „Von Spiess” și Asociația Eco Land, cu sprijinul Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA – Direcția Silvică Bacău și al Primăriei Comunei Agăș.

Este al doilea an în care elevii ajung în comuna Agăș, din Bacau, cu scopul declarat de a aduna gunoaiele aruncate de alții. „Am observat că multe persoane au început să polueze natura, să arunce gunoaie prin apă și mi se pare că nu este un lucru bun. Deci pentru mine este o experiență plăcută. A fost foarte frumos, ne-am distrat, am cântat, am râs, am glumit și am jucat diferite jocuri”, a declarat eleva Maria Nascu, unul dintre voluntari.

Cristina Stoica, diriginta copiilor, s-a declarat mulțumită de atingerea scopului educativ ale mini-taberei: „A fost interesant să își ridice singuri cortul și să facă de mâncare. Pentru unii dintre ei, a fost o experiență foarte interesantă”.

Adrian Titianu, responsabil cu vânătoarea, în cadrul Direcției Silvice Bacău, ne-a informat că, în total, au participat 14 liceeni, cinci membri ai ong-urilor organizatoare, cinci angajați ai Direcției Silvice Bacău.”Pădurea și zona sunt frumoase și spectaculoase. Păcat că mulți dintre oamenii care vin lasă grămezi de gunoaie în urma lor”, a declarat Adrian Titianu.

S-au adunat 50 saci de gunoaie, în special PET-uri, mai puține decât anul trecut, deoarece multe au fost luate de ape la ultimile inundații. Acțiunea de ecologizare se va repeta și anul viitor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Codru
    7 iulie 2016, 20:20
    0

    N-ar fi mai frumos sa existe amenzi usturatoare pentru cei care se comporta mai rau ca porcii?? Dar nici autoritatile nu se prea implica! Nu exista cosuri de gunoi si WC-uri publice in locurile unde merg turistii. Umblam cu resturile in buzunare si cautam tufisuri prin parcuri, statiuni, obiective turistice!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.