• duminică va avea loc al doilea tur de scrutin pentru alegerea anticipată a primarului • sătenii trebuie să decidă între liberalul Costică Petcu, actualul viceprimar, și Mihai Ilie, membru al PSD
Peste 4.200 de alegători din comuna Bîrsănești sînt așteptați duminică, 18 mai, la urne, la cel de-al doilea tur de scrutin, în urma căruia va fi desemnat primarul comunei. Alegerile anticipate au loc după ce fostul primar, Constantin Popa, a decedat în urma unui accident de mașină. În competiție s-au înscris, inițial, zece candidați, toți susținuți de partide. Nici un independent nu a îndrăznit să se bată în cursa electorală de la Bîrsănești. Bătălia s-a dat, încă de la început, între actualul viceprimar Costică Petcu (PNL) și candidatul PSD, Mihai Ilie, care au ajuns în turul al doilea. După ce, timp de trei ani, a fost membru al PNL, chiar la intrarea în campania electorală, Mihai Ilie a sărit în barca social – democraților, care s-au grăbit imediat să-i răsplătească gestul. O treime dintre banii de drumuri ai județului Bacău au fost alocați, surprinzător, refacerii a 1,6 kilometri de drum comunal și asfaltării unui alt tronson, de 1,8 kilometri. PSD a trecut investiția în contul de capital electoral al lui Mihai Ilie, deși este mai mult decît evident că nu a avut nici o contribuție în a convinge autoritățile județului să aloce aproape zece miliarde de lei la Bîrsănești.
Un al doilea pas, la fel de important, a fost distribuirea, prin firma fiului candidatului PSD, a aproape 75 de tone de îngrășăminte gratuite, subvenționate de Guvern. Pentru că produsele s-au distribuit din camioane pe care au fost lipite afișe cu chipul candidatului PSD, suficienți de mulți săteni au căzut pradă campaniei de imagine și au mers la urne, convinși că îngrășămintele „le-a dat Ilie”, nu guvernul. Dacă la acestea mai adăugăm și faptul că Mihai Ilie este proprietarul fostului SMA din Bîrsănești și că a arat în această primăvară terenurile oamenilor la jumătate din prețul pieței, este de înțeles de ce Ilie a adunat 1268 de voturi, adică un sfert din numărul total ala legătorilor din comună.
De doi ani viceprimar și de cîteva luni primar interimar, Costică Petcu a plecat în lupta electorală dezavantajat. Liberalii nu au avut nici puterea financiară, nici pîrghiile administrative ale partidului de guvernămînt. Petcu s-a prezentat în fața alegătorilor doar cu rezultatele din administrație și cu ambiția de a învinge, mai puțin cu bani și influență. Cu 711 voturi, el s-a clasat pe locul secund, într-o bătălie inegală. El s-a bucurat de sprijinul majoritar al consătenilor săi din Albele, care i-au aordat 310 voturi. Un sat mic, în care locuitorii au dat dovadă că pot fi uniți, cel puțin în opinii. Surprinzător, tot într-un sat mic, la Caraclău, oamenii s-au dovedit la fel de fermi în aprecieri electorale: ei l-au votat masiv pe candidatul PD, Ștefan Voinea, care a obținut 247 de voturi. Dacă acordul la nivel național, ca la al doilea tur de scrutin, PD și PNL să se susțină reciproc, va funcționa și la Bîrsănești, candidatul liberal ar putea obține la Caraclău voturi importante în stabilirea ierarhiei finale. Totul depinde dacă sătenii vor fi la fel de uniți ca la primul tur de scrutin.
O situație strînsă pentru cei doi candidați s-a înregistrat duminica trecută la Brătești, unde Mihai Ilie a obținut 290 de voturi, iar Costică Petcu, 233. În 2000, la alegerile locale, locuitorii din Albele i-au susținut pe cei din Brătești, care doreau să-l impună primar pe consăteanul lor, Constantin Popa. Dacă regula se va respecta și de această dată, este de așteptat ca cei din Brătești să-l susțină pe candidatul din Albele, Costică Petcu. În fine, la Bîrsănești, balanța pare înclinată semnificativ spre Mihai Ilie. Este clar, însă, că satele mici vor stabili numele primarului de Bîrsănești. (Nicoleta BICHESCU)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.