UPDATE 08 decembrie 2016: Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a stabilit că Laura Codruța Kovesi nu a plagiat în teza de doctorat. Decizia a fost luată prin vot, în şedinţa CNATDCU.
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.
Conform news.ro, fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, la România TV, că avea informaţii încă din 2014 despre un posibil plagiat în cazul tezei de doctorat al Codruţei Kovesi, care ar fi fost muşamalizat de Sebastian Ghiţă şi Mihnea Costoiu. Conform lui Băsescu, în 2016, actualul procuror-şef al DNA a ameninţat un demnitar că va fi arestat dacă se redeschide dosarul de plagiat.
„Cu referire la teza de doctorat «Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal», ţin să precizez că aceasta este o lucrare care îmi aparţine în totalitate şi că nu am plagiat. De altfel, acest lucru l-am susţinut de la prima apariţie, încă din anul 2012, în spaţiul public a afirmaţiilor denigratoare de acest tip”, spune procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, într-un comunicat de presă postat pe site-ul DNA.
Îndrumătorul tezei de doctorat semnate de procurorul-şef al DNA spune că acuzaţiile de plagiat nu sunt susţinute de realitate. Viorel Paşca, profesor la Facultatea de Drept: „Articolele respective erau tot articolele doamnei Kovesi semnate cu numele Lascu, numele de fată, înainte de a se mărita. Cei care au citit lucrarea, furaţi de faptul ca pasajele redate sunt semnate în nişte articole publicate cu numele Lascu şi au spus: Kovesi a plagiat pe Lascu. Numai că Laura Lascu era Laura Codruţa Kovesi, măritată între timp”.
Ce mai contează un plagiat în plus?
La momentul ăsta, sunt puține persoane care știu adevărul, prea mulți însă mint ori speculează în jurul realității. Ca și în cazul lui Victor Ponta, miza plagiatului nu e lucrarea de doctorat sau dragostea unora ca Băsescu și Ghiță pentru rigoarea științifică, ci funcțiile cu care „doctorii” le stau în cale.
În România, după 1990, s-a furat transpartinic, iar politicienii s-au acoperit unii pe alții, indiferent de guvernare și alternanțele la Putere. Până în 1996, în vârful bucatelor erau alde Hrebenciuc, Solcanu, Iacobov, Verestoy Attila șamd, oameni de bine ai administrației „Ion Iliescu”, ce au fost înlocuiți de oamenii cu cheia la gât ce gravitau în jurul CDR: Ioan Avram Mureșan, Decebal Traian Remeș etc.
Pe lângă toți ăștia, o gloată de afaceriști de succes, dintre care mulți au dat faliment imediat ce au rămas fără sprijin politic, semn că erau clădiți din carton.
În 2000, când Adrian Năstase și Ion Iliescu au pus din nou mâna pe hățurile României, nu s-a schimbat nimic, în sensul că mafia a crescut, inclusiv cea tolerată și stimulată sub regimul „Emil Constantinescu”. Până în 2004, DNA-ul înființat la presiunea Comisiei Europene și a americanilor, n-a produs nimic.
Punctul de cotitură a fost în 2004, când la putere a ajuns Traian Băsescu. El n-a avut nicio remușcare (abia acum are „coșmaruri” și regrete) să dea liber DNA peste opozanții săi politici. Așa s-au făcut dosarele răsunătoare, în urma cărora, în cele din urmă, au ajuns nume mari după gratii. Sigur, vedem acum că Băsescu nu era vreun iubitor de Justiție, el pur și simplu acționa la îndemnul ambasadelor sătule de cancerul corupției nou intrate în Uniunea Europeană, dar și ca să-și aducă hopa-sus propria gașcă.
De-aia dosarul Microsoft este PDL-PSD, de aia pânza din jurul Elenei Udrea nu ține cont de partide, ci de bani. Și câte altele, câți alții!
Recursul la știință
Din afară, pare amuzantă grija bruscă a unor semidocți ca Băsescu și Ghiță pentru Știință. nu cumva să rămână un plagiat nedescoperit! Din ce au declarat aseară pe la televiziunile centrale, ei au o bună pricepere în răstălmăciri, manipulări și dosare. Cel puțin în cazul fostului președinte, ai zice că a petrecut 10 ani la Cotroceni doar studiind dosarele altora și specializându-se în discipline studiate post-universitar.
Iar Sebastian Ghiță e și el o figură, a intrat în direct peste Sabin Orcan (B1 TV), ca să-l acuze că a participat la Londra la o reuniune de combatere a DNA, alături de alți mafioți de presă, gen „Nașul” Radu Moraru. Bună informația, se confirmă cloaca din presa partidelor (gen B1 TV, Antena 3, Romania TV, Evenimentul Zilei, România liberă), dar total nerelevant pentru orice subiect important din țara asta.
A plagiat Kovesi? Habar n-am, vom vedea, însă răspunsul oficial nu va conta, bătălia e pentru înlăturarea „baschetbalistei”. Plecarea ei ar umbri absolut toate dosarele întocmite de DNA, în ultimii ani. N-or fi toate ireproșabile, dar să ne imaginăm cum ar fi să se întoarcă la butoane oameni de știință gen Băsescu, Ponta, Udrea, Năstase, Pinalty, Voicu, Hrebenciuc, Oprea, Blaga, Videanu și toate găștile din spatele lor.
Aseară, timp de un minut, am urmărit-o pe Elena Udrea dezlănțuită, la B1 TV, cum le știa pe toate, cum făcea ea „dezvăluiri”. Evul Mediu Întârziat, nu alta!
NOI a zis
Daca s-ar verifica toate doctoratele obtinute doar de intelectualii bacauani,dupa revolutie,rezultatele,intuite de colegii lor,ar fi jenante!! Jenant este sa fie plasat si numele lui Ponta printre ceilalti indivizi enumerati in articol.Din sirul acela de nume,arhicunoscute,lipseste insa numele celui care vorbeste de integritate si da sfaturi,el ,sasul cu 7 case ! Asta ar merita sa figureze alaturi de Basescu,Blaga,Hrebenciuc,Udrea etc.Este inca la butoane si se razbuna crunt !!
Kros a zis
Si care este viziunea Dumneavoastra despre cine trebuie sa conduca.Spuneti ca se intorc astia.Care? Ca exemplele pe care le dati sint de oameni peste 70 de ani care nu mai sint in politica.Daca vreti sa pareti interesant faceti un articol despre fiecare govern din 90 pina acum.Cu evolutia economica in fiecare govern in parte.Pun pariu ca nu aveti curaj sa prezentati realitatea.Vreti sa va spun eu? OK! In 90-92 guvern Petre Roman intr-un govern de uniune nationala,viitor PD-list,ulterior,PNL-list.In mandatul sau sa luat multe decizii bune dar si multe rele.Sa dat o parte din industrie la fier vechi.Sa intirziat sa se dea drumul la consum intern,ce ar fi dus la o crestere economica si astfel fabricile nu sar fi inchis.A acceptat inlocuirea directorilor de fabric cu lideri de sindicat.Acesti lideri au fost urmatorii hoti ai industriei Romanesti.Guvernul Vacaroiu 92-96- a repus economia pe crestere dar a continuat greseala de a nu da drumul consumului intern astfel banii Romanilor sau devalorizat cumplit.totusi a fost crestere economica in intregul mandate.Guvern de dreapta 96-2000,dezastru economic,cea mai cumplita situatie ,scadere economica an de an,inflatie de peste 100%,Totusi sa reusit demararea negocierilor cu NATO.2000-2004 Guvernul Nastase a reusit stabilizarea tarii,a repus-o pe crestere economica si in 2004 cind am avut cea mai mare crestere economica de dupa 90,peste 8% a pierdut alegerile.2004-2008 guvern de dreapta condus de Tariceanu,- a continuat crestrea pe bazele lui Nastase,dar a neglijat investitiile.A facut ce trebuia sa faca fiecare guvern,sa dea importanta consumului intern.2008-2012 vine guvernul Boc si baga criza in Romania.A fost alaturi de guvernul din 96-2000 cea mai neagra perioada a Romaniei.2012-2015 din nou crestere economica in guvernul condus de Ponta.In concluzie,in Romania am avut crestere in 12 ani de guvernare de stinga(ATENTIE !!! EU SINT DE DREAPTA) Am avut crestere in 4 ani de cuvernare de dreapta si am avut 8(opt ani) de scadere in guvernare de dreapta.Asta este realitatea. Vreti sa o negati? Nu aveti decit.
adrian a zis
Expiratii astia isi fac publice gandurile perverse lovind intr-un OM COMPETENT AFLAT IN SERVICIUL CETATEANULUI! Panaramele astea nu merita nici macar sa umple groapa de gunoi a istoriei!
Cris a zis
Amintiri de senator (1992-96) (1)
“Nimeni nu ne împrumută, nimeni nu ne acordă credite, fără să ne pună condiții”
Intervenție în Senat, toamna anului 1992, pe marginea raportului prezentat de Theodor Stolojan, în calitatea sa de fost prim ministru.
*
*
Domnul Oliviu Gherman:
Are cuvântul reprezentantul PDAR. Aveți în total 10 minute.
Domnul Ion Coja:
Nu pot să încep decât prin a vă mărturisi că timpul scurt rezervat PDAR-ului în comparație cu FDSN-ul mă aduce în situația de a regreta, pentru prima oară, că nu sunt în partidul dumneavoastră. Sper să fie și ultima oară.
Domnul Oliviu Gherman:
Nu vă supărați, timpul este proporțional cu numărul de senatori. Cred că a fost rezonabil distribuit și, de fapt, proporțional cu numărul senatorilor PDAR ar fi trebuit să vă acordăm exact 3 minute. Apropo de aluzie. Scuzați, asta o trec în timpul meu, nu al dumneavoastră!…
Domnul Ion Coja:
În legătură cu cele discutate ieri, în primul rând țin să-i mulțumesc domnului prim-ministru pentru răspunsul foarte tranșant, sincer și aș zice eu chiar curajos pe care l-a dat întrebării cu privire la realitatea agresiunii financiare la care este supusă România. Domnia sa a spus foarte clar: “Nimeni nu ne împrumută, nimeni nu ne acordă credite, fără să ne pună condiții”. Și acest lucru cred că trebuie bine memorat de noi, legiuitorii, și să fie și bine cunoscut de țară, drept care invit televiziunea să facă publică, în mod apăsat, această secvență în care domnul prim-ministru afirmă acest lucru extrem de dureros pentru ceea ce se întâmplă și pentru ceea ce ne așteaptă. Firește că a pune condiții atunci când împrumuți pe cineva este și un gest firesc. Și nu mă îndoiesc că există și condiții acceptabile, de genul celor pe care o instanță financiară mondială le pune unor țări în care, nu rareori, creditele acordate au fost depuse în bănci elvețiene, în cont personal, cum s-a întâmplat în Africa și-n alte țări.
Asemenea condiții sunt acceptabile, dar mi-e teamă că se pun condiții mai puțin acceptabile și cred că este cazul să fim cât se poate de transparenți în această privință și să fie făcute cunoscute aceste condiții întregii țări, pentru că asemenea condiții inacceptabile, nu numai umilitoare, dar și destabilizatoare pentru țară, ni s-au mai pus nouă în istorie. Și nu amintesc decât de un eveniment legat de asemenea practici: asasinarea lui Ion Gheorghe Duca. E foarte legată de practica aceasta de a se acorda credite condiționate, cu condiții inacceptabile din multe puncte de vedere. Ion Gheorghe Duca a acceptat asemenea condiții și, sărmanul, a plătit.
L-am întrebat pe domnul prim-ministru dacă nu crede că e cazul – aceasta fiind situația – să ne apărăm prin legiuire specială. Constituția nu pomenește nimic. Ne declară suverani, în articolul 1, pe care l-a citat domnul senator Dijmărescu, dar eu cred, domnule senator, că, după ce s-a acumulat o datorie de trei miliarde, suntem mai puțin suverani ca atunci când nu aveam această datorie. E un lucru sigur acesta.
Această situație mă face să-mi aduc aminte că în 1989 Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România, dați-mi voie să-i dau acest titlu în întregime, votase o lege – nu știu din inspirația cui venise această lege – care prevedea apărarea țării față de asemenea situație. E timpul să ne întrebăm: de ce acea lege a fost printre primele abrogate în 1990, într-un moment în care aveam excedent financiar în buget, nu aveam nevoie să cerem credite și totuși ne-am grăbit să abrogăm această lege?! Abrogarea aceea s-a făcut într-un pachet de legi abrogate toate într-un chip ciudat, cum a fost și abrogarea Legii privind ocrotirea patrimoniului cultural național, o lege foarte bună și care ne-a costat extrem de mult, și am abrogat-o numai așa, pentru că se făcuse o revoluție și trebuia să aruncăm peste bord tot ceea ce semnase Ceaușescu. Un asemenea comportament, l-aș numi afro-asiatic, pentru a înțelege gestul revoluționar, ne costă în continuare.
Aici s-a făcut o propunere, s-a lansat o idee, de fapt circulă și-n presă, și anume că nu putem vorbi de Guvernul Stolojan fără a face joncțiunea cu Guvernul Roman și a spune că, de fapt, e aceeași guvernare. A fost numită chiar și o guvernare de incompetenți, dar nimeni nu este vinovat că e incompetent, vinovat e cel care pune incompetenți să aibă responsabilități care-i depășesc. De aceea, mă întreb de ce, dacă găsim atâtea culpe guvernării Roman – Stolojan, nu amintim și de domnul Iliescu, care a învestit cu atâta încredere pe cei pe care noi îi considerăm incompetenți.
S-au făcut mari greșeli și cred că perioada care trebuie analizată propriu-zis este perioada de până la 20 mai. Atunci s-a făcut jaful și distrugerea țării! Am amintit acele legi abrogate. Atunci s-a instituit și renunțarea la protecția economiei naționale, atunci s-au făcut acele importuri iresponsabile de lână, de grâu, care au descurajat producția națională, atât în agricultură cât și în industrie. Este limpede că acele importuri s-au făcut într-un mod necinstit. Faptul că nu putem dovedi cum s-au mituit acele afaceri, că nu putem puna mâna pe banul băgat în buzunarul demnitarului care a semnat acele credite nu înseamnă că trebuie să ne considerăm în afara unei soluții posibile. Soluția este foarte la îndemâna noastră. Cine a semnat asemenea acte, dacă nu este un infractor, este în orice caz un incompetent și trebuie îndepărtat din orice funcție de răspundere. Măcar atâta, cu atât să plătească, dacă nu în mod penal. Măcar pe linia administrativă și profesională să fie scoși pe ușă afară. (Rumoare în sală).
Cu regret înregistrez faptul că în toamna aceasta s-au însămânțat două milioane de tone de grâu – cu chiu cu vai – și acest lucru este considerat un succes.
Mă simt obligat să-mi aduc aminte că în țara asta se semănau iarna 3,5 milioane hectare. (Rumoare în sală).
Aceasta spune destul de mult despre felul în care se desfășoară lucrurile la noi.
Domnul Dijmărescu a încercat să ne explice că totuși lucrurile merg mai bine chiar decât le-a prezentat Guvernul. Pentru mine este surprinzător să aud o asemenea pledoarie, inclusiv o critică a dirijismului făcută cu atâta ardoare.
Domnilor,
Luați aminte, nu mai departe la cei care vă sunt model: America și Piața Comună! Se întâlnesc și se ceartă între ei pentru a stabili prețul la produsele agricole. Asta nu înseamnă dirijism? Unde este jocul liber al pieții în stabilirea acestor prețuri? Nu există, stimați domni! Piața liberă funcționează atunci când le convine! Și așa e normal, într-un stat lași să funcționeze piața liberă atâta timp cât lucrurile se desfășoară într-o stare de normalitate; dar în situația în care ne aflăm noi, atât de anormală, nu putem să ne jucăm de-a democrația, de-a libertatea economiei și a prețurilor, plătind pentru aceasta cu scăderea nivelului de trai, atât de dramatică, pe care o înregistrăm.
Domnul Oliviu Gherman:
Domnule senator,
Sunt obligat să vă spun că grupul dumneavoastră mai are un minut în total.
Domnul Ion Coja:
Atunci îngăduiți-mi să mai spun o vorbă despre felul în care domnul ministru Maiorescu a pomenit de drepturile omului, incluzând aici și dreptul la avort.
Nu există așa ceva, domnule ministru!
Ca biolog, trebuie să știți că între drepturile individului și drepturile speciei primează drepturile speciei. Iar dreptul de care ați vorbit dumneavoastră este de luat în seamă în măsura în care nu afectează dreptul naționalității, al națiunii române, de a rămâne în istorie. În momentul de față, prin ce se întâmplă din punct de vedere demografic, este afectată, este pusă în primejdie condiția noastră ca popor, ca națiune, ca factor de istorie în această lume minunată.
poporul a zis
Sigur Romania acum este o colonie pt ca noi nu avem ca stat puterea de a ne opune statelor europene ce ne-au dorit sa ne transforme intr-o piata de consum. Intrarea nostra in UE a fost negociata prin impartirea resurselor tarii noastre intre marile puteri care ne-au acceptat doar interesat pt aceste scopuri.
In privinta avortului Roamnia si-a depasit populati actuala prin decimare cu avort avem peste 20.000.000 in cei 26 ani. Statul trebuia sa se sesizeze ca astfel ne vom desfiinta ceace acum este alarmant prin ritmul de scadere a populatiei evidentiat si de prognoze. Acesti oameni puteau da Romaniei putere enorma ca populatie, avantaje prin munca, plati de taxe la buget acum avem in schimb deficite la bugetul de pensii (1/3 din buget este permanent imprumutatat) si lipsa de forta de munca care creste de la o zi la alta si pericolul sa ne autodesfiintam ca stat .
Andrei a zis
In Romania,hotii,criminalii si ciurucurile au ajuns „oameni de mare vaza.”Pe masura tot citesc aceste articole si aceste comentarii,realizez ca trebuie neaparat sa ies din mocirla asta.Nu cred ca voi mai gasi motiv sa ma mai intorc intr-o tara in care a ajuns un sofer sa insulte sau sa devina agresiv cu o biata profesoara doar pentru ca aceasta i-a deranjat golanasul la ora cu o nota mai proasta.Nevasta soferului,femeie de serviciu de meserie, o priveste cu aroganta pe profesoara doar pentru ca e mai obraznica si are bani mai multi de la barbat-su,soferul (fost angajat EON,fara studii).
Iata la ce rasturnari ale valorilor s-a ajuns in Ro anului 2016.