Foarte multe situri de profil IT prezintă des topuri cu cele mai bune mașini de spălat pentru anul în curs. Aceste topuri nu sunt însă bazate pe experiența utilizatorilor, pe fiabilitate, ci doar pe baza specificațiilor tehnice.
În acest articol vă prezentăm un top al fiabilității principalelor mărci producătoare de pe piață. De asemenea, și câteva informații de care ar trebui să țineți cont atunci când vă cumpărați o mașină de spălat.
Cele mai fiabile mașini de spălat
Topul celor mai fiabile mașini de spălat a fost realizat de Test Achats, o asociație renumită din Belgia, înființată în 1957. Studiul a fost realizat pe 35.000 de consumatori și a urmărit gradul de satisfacție al acestora, fiabilitatea și problemele apărute la mașinile de spălat.
Conform topului, cele mai fiabile mașini de spălat, în funcție de marcă. sunt
Mărcile cu cele mai multe probleme au fost Panasonic, Whirlpool, Candy și Bauknecht. Cele mai multe probleme apărute, conform studiului, au fost la:
- ușă (11.8%)
- rotor (11.0%)
- filtre (10.9%)
- scurgere apă (9.4%)
- pompa de evacuare (9.3%)
De ce să ținem cont când cumpărăm o mașină de spălat?
Prețul
Cele mai bune mașini de spălat nu sunt neapărat și cele mai scumpe, însă prețul reflectă într-o mare măsură și calitatea. De exemplu, în topul fiabilității, pe primul loc este firma germană Miele. O firmă care este prezentă și pe piața autohtonă, dar care are mașini de spălat cu prețuri ce pornesc de la 4500 de lei. Chiar și firmele care produc mașini de spălat ieftine, dețin și modele premium, la prețuri ce sar de 1000 de euro și care au caracteristici tehnice superioare, precum și materiale de o calitate superioară.
Producătorul
Firma producătoare joacă un rol important în mintea consumatorului. Și pe bună dreptate. Asta deoarece multe branduri renumite, pentru a ține costurile jos, și-au mutat producția în țări precum Turcia, iar asta se vede și în topul fiabilității. Cel mai mare producător global de electrocasnice, firma americană Whirlpool, care deține și brandurile Ariston, Hotpoint sau Indesit, se regăsește în coada clasamentului, ceea ce spune multe despre importanța țării unde sunt produse mașinile de spălat. În schimb, prețurile avantajoase și caracteristicile tehnice destul de avansate, fac din Whirlpool cel mai mare vânzător de electrocasnice din lume, iar clienții sunt în general mulțumiți de achiziții, ignorând topurile existente. Mai ales că există oferte foarte avantajoase la magazinele de profil, pentru mașini Whirlpool sau Indesit. care oferă un raport calitate preț foarte bun.
Pe de altă parte, firme ca suedezii de la Electrolux, al doilea producător mondial de electrocasnice, care deține și branduri ca Zanussi (Italia) sau AEG (Germania), se laudă cu o fiabilitate crescută și pun accentul pe locul de producție și pe recunoașterea mondială a brandului. Mașinile de spălat Zanussi sunt extrem de căutate pentru fiabilitatea lor.
Garanția
Deloc de neglijat este garanția oferită de producători pentru produsele vândute. Cele mai bune mașini de spălat trebuie să ofere clientului garanția că nu va avea probleme cu ea un timp îndelungat, iar dacă totuși se întâmplă să aibe defecte, acestea să nu îl coste în plus. La acest capitol, coreenii de la LG oferă nu mai puțin de 10 ani garanție la noile sale motoare, ceea ce atrage mulți clienți. De asemenea, Bosch sau Panasonic au oferte cu garanții de 5 ani pentru produse.
Caracteristici tehnice
Mulți clienți sunt de părere că cele mai bune mașini de spălat sunt cele care au și cele mai bune caracteristici tehnice, la un preț scăzut. Aici intră în calcul numărul de turații, capacitatea cuvei (familiile numeroase apreciază acest capitol) sau numărul mare de programe. Mașinile de spălat Samsung stau foarte bine la acest capitol, oferind chiar și posibilități de verificare a defecțiunilor mașinilor de spălat cu ajutorul telefonului mobil, la prețuri avantajoase. De asemenea, unii vor mașini de spălat cu uscător, din lipsa unui loc în care să își usuce rufele.
În concluzie, consumatorul trebuie să țină cont, atunci când cumpără, în primul rând de bugetul de care dispune, dar și de caracteristicile care îl interesează mai mult. Fie că e vorba de garanție mai mare, de posibilități tehnice avansate sau de fiabilitatea demonstrată în diverse studii de piață. De asemenea, țin cont de spațiul din casă, și își cumpără mașini cu încărcare frontală sau verticală, ori cu uscător.
Suntem curioși care sunt cele mai bune mașini de spălat în viziunea dumneavoastră? Ce mașină dețineți și ce probleme ați avut cu ea, dacă ați avut?
ion a zis
Mașină de spălat de mărime mică ,unde poate fi găsită?
Mulțumesc!
Vasile a zis
In piata mare, se numeste Albatros.