Consiliul Local a aprobat astăzi conferirea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău, post-mortem, pilotului Voicu C. Șocae, decedat în misiune de salvare în Republica moldova, pe 2 iunie 2016.
„Cu adâncă emoție, am înmânat cheia orașului soției și copilului lui Voicu C. Șocae, păstrând vie memoria tânărului pilot căzut la datorie împreună cu alți 3 colegi salvatori”, a declarat primarul Cosmin Necula.
Din 2004, după absolvirea Școlii de Aplicație a Forțelor Aeriene „Aurel Vlaicu” – Boboc (Buzău), Voicu Șocae și-a început activitatea ca pilot de elicopter la Baza Aeriană 95 Bacău.
Începând cu 2011, tânărul pilot a optat pentru un singur tip de misiune de zbor, misiunea umanitară, dedicându-și viața zborurilor de salvare în cadrul Punctului de Operare Aeromedicală Iași.
„Accidentul în care a pierit Voicu și colegii săi ne reamintește, tuturor, riscurile la care se expun – zi de zi – salvatorii SMURD, precum și faptul că în meseria lor acești oameni ajung să plătească prețul suprem, jertfindu-se pentru salvarea semenilor”, a mai afirmat primarul Necula.
Voicu C.Șocae a fost înmormântat în Bacău, pe 5 iunie 2016.
Lasă un răspuns