Bacăul va fi Capitala Tineretului din România în 2017, a decis, duminică, la Timișoara, Consiliul Tineretului din România (CTR), la Gala Tineretului, desfășurată în cadrul Summitului Tineretului. La eveniment, au participat ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, consilierul prezidential Ligia Deca, primarii din Timișoara și Bacău.
Bacău și Constanța sunt orașele care au ajuns în finala competiției pentru titlul de Capitala Tineretului din România în 2017 și, implicit, pentru premiul în valoare de 50.000 de euro.
Aplicația municipiului Bacău a fost scrisă, ca urmare a deciziei luate după întâlnirea de la Universitate, dintre organizațiile de tineret și municipalitate, reprezentată de primarul Cosmin Necula și consilierul local Cristian Ghingheș.
Candidatura municipiului Bacau se întinde pe aproape 30 de pagini ce reprezintă practic o mini-strategie de dezvoltare a sectorului de tineret pe termen mediu și scurt, axată pe cinci mari domenii considerate prioritare de grupul local de inițiativă: educație, cultură, participare publică, antreprenoriat și sport.
Circa 40 de evenimente de tineret sunt planificate să se desfasoare în Bacău în anul 2017 cu impact local și național, în încercarea de a angrena în primul rând cei aproape 40.000 de tineri din Bacău.
Primarul Cosmin Necula a semnat angajamentul în numele orașului, asumându-și candidatura și programul propus, susținand totodată că aceste activități vor avea loc indiferent dacă Bacăul ia sau nu titlul.
„Împreună, mulțumită colaborării dintre organizațiile de tineret și municipalitate, putem schimba în bine imaginea orașului nostru! Consider că decernarea titlului de Capitală a Tineretului din România este un bun prilej pentru a face cunoscută în țară o altă față a Bacăului! Una orientată spre viitor, spre rolul și potențialul tinerilor din acest oraș!”, a notat, pe Facebook, primarul Cosmin Necula, prezent duminică la Timișoara, la Gala Tineretului.
„Mă bucur enorm de mult că ceea ce astă-primăvară, când nu eram consilier local, doar visam, astăzi a devenit realitate: punem Bacăul în centrul mișcării de tineret din țară. Și acest titlu nu va fi doar declarativ, căci vine împreună cu multe angajamente asumate de municipalitate: amenajarea unui centru de tineret, multiplicarea finantării pentru activitati de tineret, realizarea unui plan de actiuni concrete pentru mentinerea sau intoarcerea tinerilor in oras si asa mai departe. E o mare sansa pentru orasul nostru si meritul este in primul rand al organizatiilor de tineret bacauane care au intocmit candidatura. Eu am fost doar facilitator, cel care a initiat si coordonat discutiile pentru a ajunge in acest punct”, a declarat consilierul local Cristian Ghingheș, pentru Ziarul de Bacău.
Procesul de realizare a documentului de candidatură a fost deschis tuturor tinerilor care și-au manifestat intenția de a contribui, incluzând structuri precum Asociatia “Surf The Earth Project”, Asociatia “Ingenious Drama”, Liga Studenților din Universitatea “Vasile Alecsandri”, Asociația Elevilor din Bacău, Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), Asociatia “Be Great”, Asociația pentru Dezvoltare Activă (ADA), Centrul European Pentru Strategii Durabile, Asociatia “Un zambet”, Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă, Asociația de Tineret Onestin, Bacăul Civic, Asociația “Happy Life”.
Florin Petrea a zis
Un oras in care cultura aproape lipseste si e inlocuita cu balciurile, tinerii nu au nici un viitor, nu au locuri de munca, nu au case si insusi primarul se plangea in campanie de aceasta problema. Președintele Iohannis afirmă că tinerii din multe state sunt mai săraci ca generațiile anterioare și au probleme în a începe o viață independentă sau în a-și întemeia o familie.
val a zis
Minunat! Asta se poate numi o rază de speranţă! Boşorogii ar trebui să le ridice statui…
bibinegociatorul a zis
DOMNULE FLORIN PETRE DE CATE ORI ATI FOST LA TEATRU?LA ATENEU?LA SPECTACOLE?…LA CATE VERNISAJE?CEVA GALERII DE ARTA?….CATE BALCIURI AVEM PE AN?……DESPRE CARE CULTURA VB?CINE VREA SA PAPE KK E DOAR LA UN CLICK DISTANTA……VA UREZ POFTA MARE IN CONTINUARE
1233 a zis
Da…asta era problema…oraș plini de câni și boschetarii și aurolaci, gunoi peste tot, găuri și gropi pe străzi…dar pe de altă parte bine că suntem capitala tineretului! Oau!
Danut a zis
Super! FELICITARI! SUCCES!
Aurica a zis
Un alt proiect de mare abureala….!
Voronea a zis
Valeu , nu mai pot di ghini . Chemati-i si pe tinerii moldoveni .
Bacaul s-a facut mare intr-un timp record , mai ales ca s-a hotarat la Timisoara . Daca se cheltuiesc bani de la bugetul local ( al nostru cetanenii ) , nu sunt de acord . Pe primul loc ar fi fost , inlocuirea tevilor sparte de apa calda de sub pamantul bacauan , apoi , eliminarea gaurilor din sosele , apoi curatenia de caini . Asta suna a un moft fortat , doar pentru propaganda flacaului care s-ar zice ca este prin AGA sau CA la societatea care baga apa calda la greu in pamant si-i tin pe bacauani , pe rand , fara caldura …acolo a rezolvat problemele , acum trece la lucruri de anvergura .
Hai sa fim corecti . S-a facut un sondaj printre tinerii din Bacau privitor la ce perspectiva de viitor au ? Sa vedeti ca cel putin 80% vor spune ca vor sa plece din tara . Dispusi pentru lupta cu mafia conducatoare pentru un viitor in oras si tara , nici nu gasesti . Asta-i adevarul despre tineret si inaintasii lor , care , in majoritate ling mana politicienilor si popilor , multumindu-le chiar daca-si bat joc de ei la minut . Iata , unii profita de conjunctura .
Aurica a zis
Un oras mort economic in care nu exista perspectiva pentru tineri….capitala tineretului…..e ceva de noaptea mintii…! Interesul celui care a facut proiectul e doar sa pape niste bani aiurea!
Corina a zis
Bacau este un oraș foarte frumos.Felicitari cat mai multe proiecte în continuare
Corina a zis
Bacau este un oraș frumos.Felicitări,cât mai multe proiecte în continuare
Tim a zis
http://www.prosport.ro/alte-sporturi/alte-sporturi/minunea-din-cluj-foto-romania-arata-ca-se-poate-boc-complexul-va-intra-in-circuitul-public-15952628
Uitati ce fac altii…
Poate se uita si Luminatii din Administratia Bacauana!!