Prilej de bucurie pentru copii, dar și de dulce zbucium pentru părinți, începutul anului școlar a avut întotdeauna farmecul lui. Pe ultima sută de metri înainte de sunetul primului clopoțel, părinți, bunici și plozi au năvălit în magazine. Cu listele într-o mînă și cu ochii la prețuri, părinții fac ultimele cumpărături pentru ca micuții lor să savureze din plin prima zi de școală. Chiar dacă milioanele au început să zboare din rezervele familiei, părinții fac toate eforturile ca micuții lor să înceapă școala așa cum se cuvine. Nu puțini sînt și cei care își întorc buzunarele pe dos, sparg pușculițele copiilor sau duc la amanetat aurul din casă numai ca să facă față cu brio situației. Mulți au început să facă unele cumpărături din timpul verii, pentru ca efortul financiar să fie mai suportabil acum. Alții, și nu puțini, s-au lăsat pe ultimul moment. Așa se face că, ieri, nu era prea mare agitație prin magazine. Doar cîteva mămici cu plozii de mînă își manifestau interesul în fața tejghelelor. în schimb, în piață, cîțiva copii țanțoși umblau deja cu ghiozdanul în spate. „De obicei, oamenii își lasă cumpărăturile pentru ultimele zile. Joi, pentru că a fost sărbătoare, au venit mai mulți părinți să cumpere rechizite. Unii nu se grăbesc, își lasă cumpărăturile pentru săptămîna viitoare”, a spus Zinica Scorțeanu, comerciant la unul dintre magazinele cu rechizite din piața centrală.
Magazinele cu haine pentru copii, doldora cu ținute care de care mai ochioase, sînt și ele vizitate de părinți și copii. Pantofii frumos aliniați, treningurile de pe manechine și multe alte piese de vestimentație specifice pentru școlari sînt minuțios luate la mînă de părinți. Și copiii își etalează preferințele. „Cred că avem emoții mai mari noi, părinții, decît copiii”, a spus o mămică preocupată de o bluziță albă satinată. „Mai are acasă bluzițe albe, dar vreau să îi iau și ceva nou, ca să simtă și ea că e început de an școlar”, a recunoscut femeia, în timp ce fetița proba docilă bluzița.
Prea săraci pentru lucruri ieftine
Și bunicile se implică vîrtos în aceste zile la cumpărăturile pentru nepoțeii după care se topesc. în fața unei tarabe din piață, un „domnul Goe” contemporan făcea nazuri în fața unui șir de ghiozdane. „Vreau să aibă mai multe buzunare și fermoare”, bîzîia puștiul, în timp ce bunica încerca să îi prezinte avantajele unui ghiozdan mai ieftin. Nu era greu de observat că femeia nu era tocmai în apele ei, dar măcar încerca să facă față pretenților țîncului, care, la urma-urmei, avea și el dreptul la opinie.
De cîțiva ani, băcăuanii au învățat să nu se mai avînte la lucruri ieftine. Comercianții știu că de la an la an clientul este din ce în ce mai selectiv. Dacă în urmă cu cîțiva ani se orientau spre produse mai ieftine, oamenii preferă în prezent să aleagă un obiect pe principiul raportului dintre preț și calitate. Evident că și copiii au un cuvînt de spus. „Tot mai mulți oameni caută să cumpere rechizite de calitate. Dau cu plăcere mai mulți bani chiar și pe un penar, dacă știu că este de calitate”, a explicat Zinica Scorțeanu. (Bianca TOMESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.