~3 min lectură 0 comentarii

A fost contestată licitația pentru autostrada A7, care va trece prin Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Autostrada A7, scoasă la licitație ca drum expres, care va lega Moldova de Capitală, se împiedică deja în prima chichiță birocratică, invocată de o mare firmă, IPTANA SA, care a contestat documentația pentru achiziția publică a elaborării Studiului de Fezabilitate și a proiectării.

Foto: șantierul șoselei de centură a municipiului Bacău
Foto: șantierul șoselei de centură a municipiului Bacău

CNADR a publicat în noiembrie, pe SEAP, licitația pentru realizarea drumului expres de mare viteză Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani. Vor fi patru contracte cu o valoare estimată de 29 de milioane de euro.

Câștigătorul licitației pentru realizarea Studiului de Fezabilitate este esențial, pentru că în etapa de SF se va evalua dacă drumul va fi autostradă sau drum expres.

Pentru tronsonul Ploiești-Buzău, contestația a fost făcută de IPTANA SA (vezi facsimil jos), care a invocat ca principal motiv faptul că evaluarea de mediu ar trebui obținută pe tot drumul, nu pe tronsoane:

„(…) Avand in vedere faptul ca tronsonul de drum expres Ploiesti – Buzău face parte, impreuna cu tronsoanele Buzau – Focsani, Focsani – Bacau, Bacau – Pascani, conform precizarilor din Caietul de sarcini, din TEN-T CORE cat si din reteaua rutiera TEN-T CENTRALA, pe întreaga lungime a retelei din tara noastra, la nivel de drum de mare viteza, iar intrucat acestea se desfasoara pe teritoriul mai multor judete, divizarea pe sectiuni succesive mai scurte exclude evaluarea cumulata a impactului asupra mediului, fapt ce contravine reglementarilor legislatiei privind protectia mediului, Directivei EIA 85/337/CEE, elaborarea studiului de evaluare adecvata si a studiului de impact asupra mediului in mod neunitar, exclusiv pentru un tronson, conducand la imposibilitatea obtinerii acordului de mediu (…)” (sursa: contestație IPTANA).

Autostrazile planificate in Moldova
Autostrăzile planificate în Moldova (A7 și A8)

Autostrada A7 sau drumul expres pe ruta Ploiești-Buzău-Focsani-Bacău-Pașcani ar urma să aibă o lungime de aproape 330 km si are menirea să preia traficul pe ruta Nord-Sud, acolo unde se inregistrează cele mai mari valori a traficului din Moldova și care în prezent se desfășoară pe DN2, un drum național cu câte o bandă pe sens și un acostament puțin mai lat, folosit drept încă o bandă de circulație. Centura Bacăului face parte din autostrada A7. Profilul centurii va fi de autostradă, pe o porțiune, dar în prima etapă, se face doar calea a doua, cu o bandă de dus și două de întors.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.