În seara de 23 decembrie, sute de inimi băcăuane au bătut în același ritm la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Concertul magic de Crăciun organizat în parteneriat de Asociația Betania, Primăria Bacău și Simba Invest a demonstrat încă o dată că Bacăul este o comunitate de suflet, care nu ezită să se implice atunci când poate ajuta.
Un public extraordinar a umplut la refuz sala pentru a fi alături de Filarmonica „Mihail Jora” și dirijorul Robert Gutter, de Corul „Armonia”, de clasele de balet ale Colegiului de Artă „George Apostu”, de soprana Gabriela Iștoc și de Trupa Feelings.
Timp de mai bine de două ore, concertul „Zâmbet pentru copii” a încântat băcăuanii aflați în sală cu melodii de suflet, în spiritul Sărbătorilor de Iarnă.
„Prin organizarea acestui eveniment extraordinar s-au strâns aproximativ 165.000 lei, fondurile urmând să fie folosite în vederea amenajării unui centru pentru copii cu dizabilități. Mulțumim Simba Invest și Catalin Tarcau pentru gestul extraordinar!”, arată Asociația Betania, într-un comunicat de presă.
Beneficiarii direcți ai centrului realizat din donații vor fi copiii cu un diagnostic foarte grav – sever, având gradul I de handicap, care necesită terapie de lungă durată. Un procent semnificativ dintre acești copilași sunt imobilizați într-un fotoliu rulant, dependenți de personal specializat și care necesită atenție, îngrijire și supraveghere permanentă.
Lasă un răspuns