~4 min lectură 0 comentarii

Infracționalitatea a scăzut cu aproape 13%. Menținerea ordinii la sărbătorile religioase, în topul acțiunilor Poliției

Redacția Ziarul de Bacău

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău a dat publicității un raport anual, în care se afirmă că, în 2016, infracționalitatea a scăzut cu aproape 13 %, față de anul 2015. Documentul vine la o zi după apariția unui studiu privat, conform căruia capitala județului este considerată de propriii locuitori drept una dintre cele mai periculoase localități.

„În anul 2016, polițiștii au acţionat cu fermitate și responsabilitate pe raza de competenţă, pentru menținerea sub control a infracționalității, fapt pentru care la nivelul Inspectoratului de Poliţie Județean Bacău infracționalitatea sesizată prezintă o diminuare cu 12,9%, față de anul 2015”, se arată în raport.

În privința criminalității contra patrimoniului, s-a înregistrat o diminuare cu 16,8% a sesizărilor de această natură: în mediul urban cu 15,3%, iar în mediul rural cu 19,3%.

Prevenirea și combaterea infracțiunilor de tâlhărie, care prin modul de comitere creează o stare de temere în rândul comunității, a reprezentat o prioritate a polițiștilor băcăuani. Astfel, urmare a acțiunilor desfășurate, aceste genuri de infracțiuni s-au diminuat cu 11,1%: în mediul urban cu 8,9% și în mediul rural cu 18,5%.

În anul 2016 s-a acționat și pentru prevenirea infracțiunilor de înșelăciune, mai ales a celor comise prin metoda “accidentul”.

urmariti international
foto arhiva

Activitatea de prevenire a faptelor cu violenţă, care, de cele mai multe ori, se comit pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice ori al unor stări conflictuale, a fost „eficientă”, iar măsurile dispuse pentru combaterea şi menţinerea sub control a acestora, „şi-au atins obiectivele”, susțin autorii raportului.

Infracţiunile sesizate de natură economico-financiară s-au diminuat cu 24%, faţă de perioada similară a anului trecut. Pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, la nivelul județului Bacău au fost aplicate 1.030 sancțiuni contravenţionale și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 1,7 milioane lei, iar prejudiciul recuperat a fost în valoare de 2,6 milioane lei.

Comparativ cu anul 2015, criminalitatea stradală s-a diminuat cu 18,4% continuând trendul descendent înregistrat în ultimii 4 ani.

Astfel, la finele anului ne situăm sub valorile înregistrate în perioada 2009 – 2015. Diminuarea criminalității stradale se manifestă la majoritatea structurilor de poliție subordonate.

Pe linia armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, în urma activităților desfășurate au fost confiscate 7.823 kg articole pirotehnice, 350 kg substanțe toxice și 179 kg produse de protecție a plantelor.

În domeniul silvic au fost organizate acțiuni, în urma cărora au fost aplicate 964 sancţiuni contravenţionale. Concomitent cu aplicarea sancțiunilor principale, s-a dispus confiscarea a peste 2.450 m.c. material lemnos.

Pentru siguranța comunității, polițiștii de ordine publică au participat la 1.123 acțiuni preventive, au executat 4.361 controale directe, au intervenit la 16.044 solicitări la apelurile 112.

Principalele misiuni desfășurate în cooperare cu unitățile teritoriale M.A.I. din județul Bacău, în domeniul ordinii și siguranței publice, au fost cele prilejuite de sărbătorile religioase, manifestările comemorative, cultural-artistice, sezonul estival și sezonul rece, alegerile locale și parlamentare, vizitele oficiale ale unor demnitari români și străini.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au îndeplinit peste 630 de misiuni de menținere a ordinii publice.

„Activitatea pe linie de urmărire desfăşurată în perioada analizată a avut rezultate preponderent pozitive, în condițiile în care volumul de muncă a crescut considerabil, acest lucru și datorită modificărilor legislative de natură penală”, anunță conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău.

În cursul anului 2016, polițiștii de investigații criminale au desfășurat activități specifice și au identificat persoane urmărite internaţional, punând în executare mandate europene de arestare, sub coordonarea și controlul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru prevenirea şi combaterea producerii evenimentelor rutiere pe arterele deschise circulaţiei publice, precum și pentru combaterea faptelor de natură antisocială care se comit în apropierea drumului public, au fost organizate și executate 971 acţiuni preventive și 90 alte misiuni. Poliţiştii au aplicat 58324 sancţiuni, au reţinut 5604 permise şi au restras 1896 certificate de înmatriculare.

În urma activităților desfășurate, numărul accidentelor grave de circulație rutieră a scăzut cu 3,4%. În același timp, s-a redus numărul persoanelor decedate în urma accidentelor rutiere (-21,3%) și al celor rănite grav (-7,2%).

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.