A murit omul de film Vladimir Lucavețchi, cel care a înființat Cineclubul. Era cetățean de onoare al Bacăului

Marți după-amiază, s-a stins din viață Vladimir Lucavețchi (80 de ani), cunoscut pentru participarea sa la realizarea mai multor documentare, dar și pentru că a înființat Cineclubul, de la Casa de Cultură din Bacău. În 2009, a primit titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Bacău”.

Vladimir Lucavețchi a contribuit la montarea aparaturii tehnice de proiecție la cinematografele din Bacău – „Central” și „Orizont” – precum și la Casa de Cultură „Vasile Alecsandri”. A obținut medalii de aur și argint, diplome de onoare, premii speciale, la diferite concursuri de profil, în țară și în străinatate.

Sicriul cu trupul lui Vladimir Lucavețchi va fi depus miercuri, ora 13:00, la Biserica de la Cimitirul Central, iar joi, 2 februarie 2017, va avea loc înmormântarea.

Lucavețchi era originar din Bucovina, de pe malul Ceremușului, iar în Bacău s-a stabilit tatăl său, care a făcut armata la Artilerie, în a cărei fanfară cânta.

Republicăm fragmente dintr-un portret realizat pentru Ziarul de Bacău de jurnalista Bianca Tomescu, în 2004:

„Artistul care priveste lumea cu un singur ochi

Il intilnesc pe Vladimir Lucavetchi la iesirea din Casa de Cultura din Bacau. Aceeasi privire luminoasa, plina de neastimpar si curiozitate pe care am cunoscut-o cu citiva ani in urma. Stie ca
vom vorbi despre film si ma invita in locul unde isi petrece mare parte din vreme, Cineclubul. Este o incapere foarte mica, plina ochi cu obiecte inedite. Aici se aduna membri mai vechi sau mai noi care fac film de scurt metraj. Cei care iau premii dupa premii la festivaluri nationale. Fiecare obiect de aici are istoria lui.

„Taiam banda de film ca un croitor”

Totul a inceput in urma cu 35 de ani. Cineclubul din Bacau lua fiinta in 1967 si aduna la acea vreme o mina de oameni inimosi, plini de pasiune. Lucavetchi era unul dintre ei. Avea cam 30 de ani, dar prima data a pus mina pe un aparat de proiectie pe cind avea doar 14 ani. A invatat cum se face proiectie cinematografica fiind ucenic la un cinematograf din Radauti.

„Moda cineclubismului a aparut in Europa dupa cel de-al doilea razboi mondial, iar la noi prin anii ’60. La inceput ne adunam doar sa vizionam filme pe care apoi le comentam”, a inceput sa-si depene povestea. Au urmat apoi ideile de mici scenarii. Primele filme de scurt metrajse nasteau atunci in urma unei munci pline de migala si rabdare.

Unii operatori de imagine de astazi ar zimbi. Filmarea imaginilor nu era un lucru usor. Camera de filmare cintarea intre 5 si 10 kilograme, trepiedul la fel. Asa a realizat peste o suta de filme si a
surprins pe pelicula imagini autentice, care acum au valoare de document. Imagini de altadata, strazi si oameni care nu mai sint, locuri de acum uitate: Strada mare, Piata veche, diferite cladiri pe
care le mai vedem doar in fotografiile vechi. Imagini care surprind atit demolarea batrinelor imobile, cit si demararea constructiei celor noi, ale Bacaului de azi, stau marturie a trecerii timpului, a
generatiilor, a regimurilor.

Primele imagini au fost activitati sportive si imagini fara scenariu, iar mai apoi au aparut primele reportaje, anchete, filme de animatie si chiar pe teme de circulatie. Aceasta este arhiva de aur
a Cineclubului din Bacau. „Realizam filmul pe pelicula, sunetul pe banda de magnetofon si tot noi realizam proiectia. Masuram secunda de film cu rigla, taiam banda de film ca un croitor, dupa
care lipeam cu scoci sau cu acetona secventa cu secventa. Asa senasteau filmele noastre”, si-a amintit Vladimir Lucavetchi.

Imagini de aur despre Bacau

Lucavetchi este unul dintre primii romani care au filmat un grup folcloric moldovenesc ce a prezentat un spectacol pe Acropole, in Grecia. Spectacolul se chema „Unde joaca moldovenii”. Printre
numele realizarilor care au luat premii se numara filme despre oameni ai artei bacauane: Nicu Enea, Ion Maric, Bacovienii, filme despre viata cineclubului.

E vorba de „Dandanaua”, film despre aparitia cineclubului din Bacau, „Ghemotoc”, film de animatie cu papusa care nu este altceva decit mascota acestuia.

Lucavetchi spune ca nu a avut momente grele in decursul timpului, ci doar momente de tranzitie cu privire la trecerea de pe pelicula pe sistem VHS si, mai apoi, pe digital. Din 1967 si pina in
1993, el a lucrat doar cu pelicula. Apoi a inceput colaborarea cu Eugen Grigore, un operator de generatie mai noua cu experienta in televiziune. Impreuna au realizat trecerea de la pelicula ca
suport de imagine la filmul pe banda magnetica video.

Primul film realizat in acest sistem a fost „Vibratii, forma, culoare”, despre artistul olar Anton Ciobanu. Dupa zece ani de lucru cu banda video, cei doi muncesc acum la transferarea imaginilor de
aur ale Bacaului in sistem digital. „Transferam totul pe digital pentru conservarea filmelor pentru viitor”, a spus artistul. Desi acest sistem este considerat cel mai perfomant, amindoi admit ca
pelicula nu este batuta de digital in calitate.

„Noi privim lumea cu un singur ochi”

Cineclubul din Bacau a adus de curind acasa Trofeul si Marele Premiu de la Festivalul National de Film si Diaporama – „Toamna la Voronet”, organizat intre 17 si 19 septembrie 2004. Filmul
cistigator se numeste „Pasiuni pe 16 mm” si prezinta istoria cineclubului din Bacau printr-un colaj de filme mai vechi sau mai noi.

Juriul, alcatuit din nume sonore, profesor universitar Geo Saizescu, scriitorul D. R. Popescu, realizatorul de televiziune Stefan Marascu, au avut de ales dintre 33 de productii video lucrarile a 18 autori din toata tara.

Vladimir Lucavetchi spera sa termine proiectul privind realizarea unei arhive de filme de aur pentru Bacau, realizate in digital, pentru a ramine generatiilor viitoare in stare buna. Are convingerea ca vor fi si tineri care vor savura filmele despre locuri si oameni care azi nu mai sint si vor intelege pasiunea acelora care, odata, s-au gindit sa lase orasului o mostenire inedita despre istoria acestuia.

„Prin vizorul aparatului noi privim lumea cu un singur ochi si aratam prin ceea ce realizam ca ea trebuie privita cu ambii ochi”, a incheiat Vladimir Lucavetchi.» (Bianca TOMESCU, Ziarul de Bacău, 2004)