~3 min lectură • 0 comentarii

Bărbatul din Buhuși care şi-a incendiat soţia, în prezenţa copiilor, s-a predat la Poliție

Redacția Ziarul de Bacău

Bărbatul care şi-a incendiat soţia într-o patiserie din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, în prezenţa celor doi copii ai săi, fugind după faptă, s-a predat la un post de poliţie din Neamţ. El urmează să fie prezentat Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, bărbatul s-a predat, vineri după-amiază, la un post de poliţie din judeţul Neamţ, el fiind dat în urmărire naţională.

Și-a incendiat soția, în fața copiilor

Joi, Tribunalul Bacău a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele său, pentru tentativă de omor.

”În cursul zilei de astăzi (vineri n.r.), bărbatul s-a prezentat la un post de poliţie din judeţul Neamţ, probabil mustrat de conştiinţă. Urmează ca acesta să fie prezentat în instanţă pentru a fi pus în aplicare mandatul de arestare preventivă”, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, Cristian Ciocântă.

Bărbatul de 36 de ani era căutat de poliţişti de miercuri, când şi-a stropit soţia cu benzină şi i-a dat foc într-o patiserie din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, în prezenţa celor doi copii ai săi, de trei şi zece ani.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, tânăra de 30 de ani se afla la cumpărături împreună cu copiii când a fost incendiată de soţ. Supărat că fusese părăsit recent de către femeie, bărbatul a intrat în patiserie şi, după ce a lovit-o de două ori cu pumnii peste cap, a stropit-o cu benzină dintr-o sticlă pe care o avea în buzunar şi i-a dat foc. După faptă, bărbatul a luat copilul cel mic şi a fugit.

Cuprinsă de flăcări, femeia a ieşit afară, şi-a dat haina jos şi a reuşit să stingă focul. Victima a fugit apoi la spital, unde după ce i-au acordat îngrijiri medicale, doctorii au decis să o transfere la Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ, cu arsuri de gradele II şi III la nivelul feţei, capului şi gâtului. (sursa: news.ro)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.