Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Goagă Daniel, la data faptei director al Sucursalei Salina Târgu Ocna, cu privire la săvârşirea infracțiunii de luare de mită, se arată într-un comunicat al instituției.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: În toamna anului 2013, inculpatul Goagă Daniel, în calitate de director al Sucursalei Salina Tg. Ocna din cadrul Societății Naţionale a Sării – S.A., a pretins de la un om de afaceri efectuarea, cu titlu gratuit, a lucrărilor de construcție a unei case în schimbul atribuirii unor contracte către firma acestuia.
În acest context, în cursul anului 2014, inculpatul Goagă Daniel, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la atribuirea, către firma omului de afaceri, a unui număr de șase contracte în valoare totală de 762.660,30 lei fără TVA, beneficiind din partea acestuia de execuția unor lucrări la imobilul pe care îl edifica în valoare de 54.570 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bacău
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Lasă un răspuns