~2 min lectură 6 comentarii

Situație explozivă la CRAB. Salariile muncitorilor au fost tăiate cu 16%, iar directorul a plecat în concediu în toiul negocierilor

Redacția Ziarul de Bacău
August 2016, prima avarie majoră din mandatul primarului Necula

La Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), mocnește din nou conflictul de muncă, după ce toți angajații s-au trezit cu salariile micșorate cu 16%.

Contantin Neculcea, liderul de sindicat, a declarat că negocierile au început luni, dar nu s-au finalizat, iar joi, 29 iunie, ar fi programată o întâlnire cu primarul Cosmin Necula. „Domnul director Bejan nu a participat la discuții, deși cu el ar trebui să negociem contractul colectiv de muncă. Din această cauză, nu s-a putut ajunge la o înțelegere”, a dezvăluit Neculcea.

Potrivit liderului de sindicat, principala solicitare este ca salariile să nu scadă. Între timp însă, angajații CRAB sunt furioși, pentru că și-au primit miercuri salariile micșorate cu 16%, fără să fi fost avertizați și fără bază legală.

Ioan Bejan, managerul CRAB Bacău

„Suntem în negocieri cu partenerii sindicali și sperăm să ajungem la un rezultat pozitiv”, a declarat Ioan Bejan, pentru Realitatea TV Bacău. El a recunoscut că este plecat în concediu de luni, chiar în ziua când sindicaliștii au amenințat că taie apa în Bacău: „Am lipsit săptămâna asta, mă întorc de luni și continuăm discuțiile”, a mai spus Bejan.

Contctat de Ziarul de Bacău, directorul Ioan Bejan a explicat de ce și-a luat concediu chiar în toiul negocierilor: „Am niște musafiri din străinătate, care aveau vizita planificată, și mi-am permis câteva zile de concediu. Oricum, este o întreagă echipă care conduce CRAB, nu stă o companie cu peste 700 de salariați într-o persoană”.

Directorul CRAB a mai spus că, deși a fost plecat, a fost permanent ținut la curent cu mersul negocierilor, despre care sindicaliștii declară că s-au blocat de luni. „S-ar putea să avem grevă spontană, pentru că nu-i mai poți ține pe oameni în frâu, pentru că li s-a luat din salarii. Pe timpul grevei, se va opri apa”, a avertizat Contantin Neculcea, liderul de sindicat.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. D
    Diana
    29 iunie 2017, 03:33
    0

    Bai nenerocitilor, APA NU VA APARTINE! E dreptul nostru de la Dumnezeu! Va mananca in c**…

    1. a
      adrian
      29 iunie 2017, 05:32 răspuns pentru @Diana
      0

      Diana, apa e a statului, nu e a ta sau a lui Dumnezeu. Iar cei ce o gestioneaza, o fac in numele statului! deci, statul e vinovat de situatia de fata! A nu se uita ca 52% din actiunile SC CRAB SA sunt ale Municipiului Bacau, in frunte cu dnul Cosmin Necula (momentan)!

  2. L
    Lucian
    29 iunie 2017, 07:29
    0

    Cum adică a avut musafiri? Tupeu maxim.

  3. m
    mimi
    29 iunie 2017, 08:04
    0

    La ce mutra are nu il doare nicaieri de cei care-i platesc salariul baban .

  4. L
    Lumea
    29 iunie 2017, 11:03
    0

    Dupa facatura de concurs organizat tacit la CRAB, cu candidat dinaite stabilit acum se vad si roadele conducerii PSD. Haos in plan loca cat si la nivel national. Scumpiri la energie si altele care vor mai urma. Cate zeci de ani ii va lua poporului sa inteleaga ca PSD-ul este un lup in blana de oaie.

  5. S
    Sergiu
    30 iunie 2017, 17:02
    0

    Probabil ca e si asta un securist, adica SRI-st, absolvent de ANI Academie Nationala de Informatii. Il doare in cur , ca si pe Necula C., absolvent de ANI si el. Astia ne storc de toate resursele financiare in jegul asta de oras, cate or mai fi. E dezastru pe la Stadion, pe la Tribunal, unde este ruina aia de cladire de vis-a-vis. Daca asa-i in centru!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.