Ambasadorul Marii Britanii inaugurează Grădina Multisenzorială adusă de britanici pentru copiii cu dizabilități de la Onești

Redacția Ziarul de Bacău

Joi, 20 iulie 2017, ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummel, va participa la deschiderea Grădinii Multisenzoriale destinate copiilor cu dizabilități din Onești.

De asemenea, reprezentantul Marii Britanii se va întâlni și va discuta cu oficialitățile județene și locale, cu conducerea și cu beneficiarii serviciilor sociale oferite de DGASPC Bacău.

Foto din timpul lucrarilor – Facebook Libra Fondation

Continuând o colaborare deosebit de frumoasă și foarte benefică începută acum 10 ani, Asociația Libra Foundation din Marea Britanie a venit și anul acesta în România.

În perioada 08 – 22 iulie 2017, Virginia Darley, președinta asociației, organizează, susține material și financiar tabăra de vară pentru copiii și tinerii din Centrul de Servicii Sociale Alexandra Onești și din comunitate.

Activitățile taberei vor fi organizate de un grup de 14 studenți britanici insoțiți de 4 terapeuți ocupaționali-coordonatori universitari. Menționăm că transportul către tabără și costurile mesei de prânz vor fi suportate de către Asociația The Libra Foundation. Scopul activitătilor este integrarea în comunitate și familiarizarea comunității cu problematica copiilor cu dizabilități și încurajarea voluntariatului în România.

Concomitent în cadrul caselor de tip familial ale Centrului Alexandra un număr de 14 studenți insoțiți de cei 4 coordonatori universitari britanici voluntari ai asociației vor organiza activități de recreere și stimulare senzorială pentru copiii rezidenți. În aceeași perioadă, studenții Universității din Southampton vor lucra la realizarea unui proiect denumit Grădina Multisenzorială, pentru Casa de tip familial Sorin.

Tot în aceeași zi, la ora 18.30, Excelența Sa va ajunge la tabăra din Mănăstirea Cașin, Scoala Gimnazială Nr. 1, pentru a cunoaște echipa ce a organizat tabăra și va participa la o ședință oficială cu voluntarii britanici și români.

În fiecare an, Asociația Libra Foundation reușește să mobilizeze în jur de 30 voluntari din Marea Britanie și 10 tineri voluntari români timp de două săptămâni, organizând împreună cu DGASPC Bacău pentru copiii și tinerii din sistemul de protecție socială, dar și din comunitate, această tabăra de vară, unde au loc activități adaptate copiilor și tinerilor cu dizabilități.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.