În ședința Consiliului Local s-a validat lista nominală a celor 105 solicitanți, cu dosare aprobate, care vor primi spre închiriere o locuință ANL (garsoniere și apartamente cu 2 și 3 camere situate pe străzile Narciselor, Făgăraș, Letea, Bucegi și Depoului). În perioada următoare persoanele respective vor trebui să reconfirme dosarele depuse, urmând să semneze contractul de închiriere și să primească locuința repartizată.
Cele 105 locuințe au fost predate în ultima perioadă de foștii chiriași sau au fost eliberate ca urmare a acțiunilor de control întreprinse de Compartimentul Fond Locativ al Municipiului Bacău, în colaborare cu Poliția Locală. Persoanele care au fost depistate că nu locuiau la adresele respective sau subînchiriau ilegal au fost somate să elibereze și să predea municipiului locuințele ANL, fiind reziliate contractele acestora. Din toamna anului trecut s-au făcut eforturi pentru a se elibera imobilele ocupate abuziv, astfel încât un număr cât mai mare de persoane aflate pe lista de așteptare să poată beneficia de o locuință.
La această dată, un număr total de 155 de dosare sunt eligibile, îndeplinind condițiile legale, pentru acordarea unui imobil ANL. 105 dosare au fost soluționate astăzi, dar în perioada următoare vor continua acțiunile de control în vederea clarificării situației juridice a întregului fond locativ, precum și demersurile pentru repartizarea unor noi locuințe.
sursa – comunicat de presa
GIGI DUR a zis
IN SFARSIT TREBUIAU SA PRIMEASCA SI PSD+alde-ISTI CARE AU PUPAT IN … CAMPANII, APARTAMENTE!!!!!!
sapunul a zis
asa este. si au luat de la pinilisti alea 100 de bucati, date de sta&co ptr merite deosebite.