~3 min lectură 3 comentarii

Cercetările în Dosarul „Theaterstock” se mută la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după ce DNA a clasat una dintre acuzații

Redacția Ziarul de Bacău

Faptele petrecute cu ocazia Festivalului „Theaterstock” vor fi cercetate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, după ce DNA a clasat acuzația de abuz în serviciu. Procurorii cercetează suspiciunile referitoare la alte trei infracțiuni.

De asemenea, în civil, Teatrul Municipal Bacovia încearcă să recupereze de la fostul manager Anca Sigartău circa 700.000 de lei. Acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale se va judeca la Tribunalul Bacău, după ce, la termenul de pe 18 iulie 2017, Tribunalul București și-a declinat competența.

Teatrul Bacovia cere de la fosta directoare Anca Sigartău circa 700.000 de lei

Festivalul de Teatrul Theaterstock s-a desfășurat în august 2015, cu un buget inițial de 400.000 de euro, de la Consiliul Local, dar care aproape s-a dublat ulterior, prin noi alocări, dar și în urma unor costisitoare procese pierdute de Teatrul Municipal Bacovia.

Suspiciunile legate de organizare și cheltuirea banilor s-au concretizat în mai multe denunțuri făcute de persoane fizice, dar și într-un raport devastator al Curții de Conturi, care a descoperit un prejudiciu de circa 700.000 de lei. Pe baza acestui raport, noua conducere a teatrului băcăuan a decis să încerce să recupereze în justiție banii, de la Anca Sigartău, fostul manager. După strămutarea în Bacău, procesul va începe la toamnă.

În paralel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău va ajunge dosarul penal transferat de la DNA Bacău, după ce procurorii anticorupție au clasat acuzația de abuz în serviciu.

„S-au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, urmare a conexării mai multor sesizări (…). Prin ordonanţa din 14 iulie 2017 s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul laturii obiective-probatoriul administrat în cauză nefăcând dovada cauzării unui prejudiciu cert sau a obţinerii vreunui folos necuvenit ca urmare a încălcării unor prevederi legale de către funcţionari din conducerea Teatrului Municipal Bacovia, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte în cadrul organizării şi desfăşurării proiectului „Theaterstock“, anunță DNA.

Posibile infracțiuni cercetate de procurori

Potrivit unui document publicat de site-ul bacau.net (vezi facsimil), Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău va continua investigațiile sub aspectul comiterii infracțiunilor de angajare a bugetelor peste limita creditelor bugetare aprobate (infracțiune la legea 273 a finanțelor publice), abuz în serviciu în formă simplă (art. 297 Cod penal), respectiv conflict de interese (art. 301 Cod penal).

Suspiciunile ar putea avea legătură cu cheltuielile ce au dus la blocarea conturilor teatrului chiar de  ong-ul cu care instituția s-a asociat pentru Theaterstock, Asociația Muze Colorate, tipărirea și distribuirea afișelor, dar și cu banii pe care directoarea Anca Sigartău i-ar fi primit de la un teatru din București, ce a fost contractat pentru festival.

Ziarul de Bacău a publicat în exclusivitate, în 2015 și 2016, articole despre fapte ce sunt acum cercetate de procurorii băcăuani:

Afacerea Theaterstock: Anca Sigartău acceptă la mediere să achite încă 143.000 de euro Asociației Muze Colorate.

Afacerea Theaterstock: Facturi suspecte, de zeci de mii de euro. Contabila Teatrului Bacovia a făcut sesizare.

Afacerea Theaterstock intră în penal. Agenția Națională de Integritate: „Dacă este remunerată, este infracțiune”. Sigartău: „Am luat bani!”

Facsimil DNA – sursa: bacau.net
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. C
    Cristian
    20 iulie 2017, 05:50
    0

    Ca de obicei….dar aia de la Primarie care ,,au lasat,, sa se intample toate …cine ii cerceteaza…ca parca se laudau unii cu venirea lui Sigartau …

  2. V
    Venea Strata
    20 iulie 2017, 07:51
    0

    Daca Bacaul ar fi un oras viu, zeci de mii de oameni s-ar strange in fata Primariei cerand ca madam Sigartau sa nu mai fie pasuita cu tertipuri. Au fost xxx bani publici, cu complicitatea PARTIDULUI NATIONAL LIBERAL, filiala Bacau, pentru ca reprezentantii acestui partid au condus Bacaul in anul in care s-a comis xxx. Deciziile nu au fost luate de Sigartau de capul ei, ea nu a venit noaptea si a xxx din Primarie… banii i-au fost dati cu mare pompa si fast, cu plecaciune, iar xxx a fost facuta in gasca, nu numai de unul sau de una.

    – comentariu cenzurat

  3. Z
    Zorto
    20 iulie 2017, 19:54
    0

    Ce burta are nesimtitul de ababei…
    Ala care „sifona”la Securitate
    Si -a adus si progenitura la universitate..
    Isi ia si aia doctoratul???

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.