~2 min lectură 2 comentarii

După 3 zile! Autoritățile au luat primele decizii în cazul incendiului de la groapa de gunoi

Redacția Ziarul de Bacău

Comitetul județean pentru situații de urgență (CJSU) al județului Bacău s-a întrunit luni dimineață, ca să stabilească primele măsuri administrative referitoare la incendiul care s-a produs la groapa de gunoi – celula 1 din municipiul Bacău.

Până acum, cu excepția unei scurte vizite a prefectului Maricica Coșa la locul incendiului, autoritățile care au legătură cu situația au fost extrem de „discrete” și au preferat să se afișeze tot weekendul trecut la evenimente culturale, înfrățiri, comemorări etc.

Într-o postare pe Facebook, Prefectura Bacău a anunțat principalele probleme legate de incendiu și deciziile luate.

Astfel, operatiunile sunt ingreunate de faptul ca alimentarea cu apa se realizeaza de la CET, local si „batal”, fiind necesare cantitati foarte mari de apa potrivit dimensiunilor gropii de la celula 1, avand o capacitate de 855.000 tone si intinzandu-se pe o suprafata de 5,14 ha.

Autoritățile consideră că ploaia nu ajută la stingerea incendiului

În opinia CJSU, ploaia nu ajută la stingerea focului, din contra: „Precipitațiile preconizate în aceste zile, deși în cantități reduse, de 5-8 l/mp, precum și intensificările moderate ale vântului, îngreunează eficacitatea operațiunilor. Se estimează a se încheia operațiunea în cel mult o săptămână”.

Deșeurile produse în această perioadă vor fi depozitate în celula 2, care are o capacitate de peste 1 milion de tone, pe o suprafață de 9,4 ha. Măsura a fost dispusă dată fiind situația de urgență, chiar dacă celula 2 nu are un statut juridic definitiv și nu e dată în folosință.

În țară, în această perioadă, au mai fost 14 astfel de focare de incendiu la gropile ecologice.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. B
    Balcescu
    14 august 2017, 13:57
    0

    Daca nu ploua pana cum depozitul de gunoi ardea la maxim si se extindea cate era suprafata sa. Doar ploaia a acoperi intrega suprafata depozitul fortand stoparea si extindera focului.

  2. T
    TUCU
    16 august 2017, 14:02
    0

    De ce n-au luat hotararea dupa……… REVELION ! HALAL CONDUCERE !

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.