Workshop pe teme legate de particularitățile învățării la copilul cu tuburări de spectru autist (TSA)

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Betania Bacău – Centrul Delfinul pentru copii cu autism, organizează un eveniment la care sunt bineveniți atât beneficiarii serviciilor noastre cât și cadrele didactice, specialiștii și alte persoane care doresc să își aprofundeze cunoștințele în acest domeniu.


Specialiștii Centrului Delfinul Bacău, alături de doamna Ramona Octaviana Gherghe – medic specialist psihiatria copilului și adolescentului, București vor susține un workshop pe o perioadă de două zile. În cadrul evenimentului vor fi abordate diverse teme legate atât de particularitățile învățării la copilul cu TSA cât și de intervențiile terapeutice în manifestările comorbide din tulburarea de spectru autist.

Vă așteptăm să vă înscrieți din timp la acest eveniment, numărul locurilor fiind limitat.

Program

Vineri, 29 septembrie 2017
PARTICULARITĂȚILE ÎNVĂȚĂRII LA COPILUL CU T.S.A.
• 8.30 – 9.00 – sosirea participanților
• 9.00 – 10.45 – “DIFICULTĂȚI ÎN PROCESUL DE ÎNVĂȚARE” – Bogdan Lepădatu, psiholog în curs de formare BCBA
• 10.45 – 11.00 – pauză cafea
• 11.00 – 13.00 – INTERVENȚIA SPECIFICĂ ASUPRA COMPORTAMENTELOR PROBLEMĂ – Mihaela Dima, psiholog în curs de formare BCaBA
• 13.00 – 14.00 – pauză
• 14.00 – 16.00 – METODE SPECIFICE DE PREDARE LA COPIII CU T.S.A. – Bogdan Lepădatu, psiholog în curs de formare BCBA
• 16.00 – 17.00 – sesiune de întrebări și concluzii

Sâmbătă, 30 septembrie 2017
INTERVENȚII TERAPEUTICE ÎN MANIFESTĂRILE COMORBIDE DIN TULBURAREA DE SPECTRU AUTIST
(explicarea psihodinamicii în diversele tulburări asociate TSA, mituri despre medicamentele administrate în TSA, reacții benefice vs reacții secundare adverse, atitudinea în fața reacțiilor la medicamente)
• 8.30 – 9.00 – sosirea participanților
• 9.00 – 11.00 – INTERVENȚIA PSIHOFARMACOLOGICĂ ÎN TULBURAREA DE ATENȚIE DIN TSA – Ramona Octaviana Gheorghe, medic specialist psihiatrie pediatrică, București
• 11.00 – 11.30 – pauză cafea
• 11.30 – 13.30 – INTERVENȚIA PSIHOFARMACOLOGICĂ ÎN TULBURĂRILE DE SOMN, AGITAȚIE PSIHOMOTORIE, ANXIETATE ȘI TULBURĂRILE ANXIOASE – Ramona Octaviana Gheorghe, medic specialist psihiatrie pediatrică, București
• 13.30 – 14.00 – sesiune de întrebari și concluzii

Locație: Asociația Betania – Centrul Multifuncțional, Bacău, Str. Nordului, nr.19
Înscrieri și informații: Asociația Betania – Centrul Delfinul Bacău,

Tel. 0234 586 402 / 0751 185 899, mail: delfin@asociatiabetania.ro
Oferim suport de curs si diploma de participare.
Important! Taxa: 100 lei/ participant, 60 lei/participant (pentru părinții beneficiarilor Centrului Delfinul Bacău și Roman)
Plata poate fi făcută în contul RO41 BACX 0000 0030 0916 2000 deschis la Unicredit Bank sau la secretariatul Asociației Betania, Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.