În perioada recentă, spiritul antreprenorial s-a dezvoltat tot mai mult în rândul românilor. Numărul celor ce visează să înceapă o afacere și să se transforme în antreprenori de succes este în continuă creștere. Problema apare însă în momentul în care se caută finanțarea necesară pentru punerea în aplicare a ideii de business. Din fericire, există și soluții în acest sens – printre ele se numără și fondurile nerambursabile europene.
Există povești de succes care au pornit prin accesarea de fonduri UE, însă mulți doar visează la accesarea acestor surse de finanțare, nefiind în deplină cunoștință de cauză cu privire la exigențele ce trebuie respectate pentru a le obține. Pentru a lămuri detaliile cu care nu sunt familiarizați în totalitate solicitanții de fonduri UE, experții InfoRegioNordEst.ro ne-au oferit câteva informații.
A pune în aplicare un proiect a cărui finanțare se regăsește în fonduri nerambursabile implică alocarea unui timp necesar pregătirii proiectului, dar și o atenție deosebită acordată fiecărei etape. Indiferent de destinația fondurilor atrase, de scopul în care vor fi utilizate ori de complexitatea proiectului, pașii de urmat sunt în principiu următorii:
#1 De la idee la identificarea sursei de finanțare
O idee de business particular sau chiar și una ce ține de dezvoltare regionala este sortită din start eșecului dacă rămâne doar în acest stadiu. Prin urmare, după ce ideea de proiect este cristalizată, trebuie identificate și sursa/sursele de finanțare pentru ca planul să fie implementat în viitorul apropiat.
#2 Pregătirea proiectului – pas critic pentru obținerea finanțării
Unul dintre cei mai importanți pași pentru obținerea fondurilor este pregătirea adecvată a proiectului. Solicitanții trebuie însă să aibă în vedere un lucru: procesul este unul de durată, există numeroase condiții de respectat, iar dacă nu se acordă suficientă atenție și timp pentru pregătirea proiectului, șansele de eșec sunt mai mari decât cele de succes.
#3 Evaluarea proiectului – are șanse de a fi selectat și aprobat ulterior pentru finanțare?
Pentru a se trece la următoarea etapă este necesară o evaluare a proiectului, care poate fi făcută la nivel intern (de către organizația din sistemul public sau privat care solicită finanțare); cu toate acestea, recomandarea general valabilă este să se apeleze la consultanți cu expertiză în domeniu.
În acest fel, solicitanții vor avea certitudinea că toate condițiile și criteriile de eligibilitate sunt respectate și că proiectul are șanse mari să fie selectat pentru finanțare. Ulterior, proiectul poate fi depus la autoritatea competentă, pentru evaluarea finală. Domeniul de activitate sau direcțiile de dezvoltare către care se orientează proiectul pot fi diverse. Spre exemplu, prin Programul Operational Regional 2014-2020 pot fi obținute fonduri nerambursabile pentru 10 axe prioritare de investiții – mai multe informații despre program pot fi obținute de pe website-urile www.inforegionordest.ro și www.adrnordest.ro.
#4 Etapa implementării proiectului – ideea de dezvoltare se pune în aplicare
În cadrul acestei etape lucrurile încep să se materializeze. Odată semnat contractul de finanțare, urmează implementarea proiectului, ce poate avea, în funcție de specificul acestuia, o durată de la câteva luni până la câțiva ani. Abia acum vor putea fi puse în practică strategiile efective de dezvoltare, indiferent de ramura sau domeniul de activitate specific.
#5 Monitorizarea proiectului după implementare
Încheierea etapei de implementare nu presupune și sfârșitul obligațiilor solicitantului. Monitorizarea intervine ulterior, mai exact va fi urmărită respectarea indicatorilor stabiliți în planul proiectului, pentru a exista garanția unei dezvoltări constante și sustenabile, indiferent de domeniul pentru care a fost solicitată finanțarea.
Cei 5 pași generici menționați anterior pot fi detaliați suplimentar, în funcție de complexitatea proiectului, de specificul activității și alte detalii. Ideea de bază rămâne însă aceeași: solicitantul, indiferent dacă este vorba despre o organizatie din sectorul privat sau din cel public, va beneficia la finalul proiectului de un nivel superior de dezvoltare. Ulterior, pot fi identificate noi nevoi și noi oportunități, pentru a întreţine acest ciclu menit să susțină și să promoveze îmbunătățirea condițiilor de trai, prin dezvoltare pe toate planurile.
Accesarea de fonduri UE nu constituie o provocare de nedepășit. Totuși, informarea cu privire la condițiile și criteriile de eligibilitate trebuie să fie completă, iar ideea pentru care se caută finanțare trebuie să promoveze dezvoltarea sustenabilă. Pentru informare suplimentară, aceiași experți care ne-au oferit și aceste informații stau la dispoziția potențialilor solicitanți de fonduri europene inclusiv în mediul virtual – adresele web fiind www.inforegionordest.ro și www.adrnordest.ro.
MOLDENERG DISTRIBUTION a zis
Ar fi bine venita o lista sau catev firme care se ocupa intr-adevar proactiv de acasta chestiune. Am prefera locale, dar din pacate am cunoscut o firma locala care afirma de fiecare data ca nu se dau fonduri..nu dam nume . Trebuei sa fie si astfel de companii ok.
Electric Center Bacau