Metoda proiectelor, un sistem de predare-învățare modern propus în reforma educațională preșcolară, s-a concretizat într-un schimb de experiență, care a avut loc vineri, 30 mai, între cadrele didactice de la Grădinița „Crai Nou” și învățătorii de la școlile „M.Sadoveanu”, „G. M. Cancicov” și „Mihai Drăgan”. Întîlnirea a avut loc la Grădinița „Crai Nou” și a vizat accentuarea parteneriatului grădiniță – școală, prin promovarea unui învățămînt bazat pe metode flexibile și pe liberă inițiativă. Seria manifestărilor a constat în susținerea a cinci proiecte temetice pentru grupele pregătitoare. Dezbaterile ulterioare, referitoare la avantajele și dezavantajele acestui sistem, au avut ca punct de plecare vizionarea unor casete video realizate cu copii de la Grădinița Crai Nou. Gazda întîlnirii, doamna Mariana Mitruț, directorul Grădiniței „Crai Nou”, ne-a declarat: „Experimentînd «Metoda proiectelor la vîrstele timpurii» am realizat unul dintre obiectivele majore ale reformei actuale – reinserția școlii în comunitate. De efectele pozitive ale acestei metode se bucură toate palierele implicate, respectiv copii, părinți, cadrele didactice, dar și procesul de învățămînt”. Cadrele didactice care au avut curajul de a răspunde provocării la un astfel de experiment apreciază că această metodă vine cu o serie de schimbări care valorifică mai bine abilitățile copiilor și care pune în valoare personalitatea fiecărui micuț: „Cred că este momentul ca procesul de învățămînt să-și intre în drepturi și să se încadreze în tiparele ce i se cuvin, să capete rigoare științifică dar să devină în același timp și ceva mai flexibil prin activitățile desfășurate cu copiii. Experimentînd metoda proiectelor, acest obiectiv s-a devedit a fi tangibil”, apreciază educatoarea Maria Popa. (Roxana POPA)
Scimb de experiență la Grădinița „Crai Nou”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.