Consiliul Județean s-a decis să cumpere imobilul cunoscut drept “Casa Alecsandri”, din centrul Bacăului. Aleșii județului votează astăzi exercitarea dreptului de preemțiune asupra imobilului, urmând să negocieze prețul de achiziție. Proprietarul cere însă Consiliului Județean 411.000 de euro, deși a cumpărat imobilul cu 38.000 de euro în anul 2000.
Cum a evoluat prețul Casei Alecsandri?
Imobilul a fost cumpărat în anul 2010 cu prețul de aproximativ 38.000 de euro de către societatea Infoterra din Bacău, care era reprezentată de mandatarul Mario Maggi, cetățean italian. La câteva luni distanță, societatea i-a vândut imobilul aceluiași Mario Maggi, pe persoană fizică, cu 50.000 de euro.
Începând din 2010, proprietarul italian a tot încercat să vândă imobilul, considerat clădire de patrimoniu. În încercările sale a fost implicată și o parte a presei, precum și a societății civile, care a insistat că este vorba despre o clădire de patrimoniu, care ar trebui să aparțină Bacăului.
Prima încercare de vânzare a fost către Ministerul Culturii, în 2010. Conform hârtiilor înaintate de Mario Maggi, acesta a cerut 623.000 de euro pentru imobil, însă Ministerul nu a fost interesat. De asemenea, s-a încercat vânzarea către Societatea Cultural Stiintifica „Vasile Alecsandri”, prețul fiind, ciudat, de doar 250.000 de euro.
Apoi au existat discuții cu Primăria Bacău, fiind avansată suma de 1 milion de euro, însă încercările de vânzare au eșuat.
În 2013, a încercat să vândă către Consiliul Județean cu 383.000 de euro, însă nici de această dată nu a reușit. Peste doi ani a încercat din nou la CJ Bacău, cu 367.000 de euro, tot fără succes. Consiliul județean a făcut o ofertă de 79.000 de euro, în urma unei evaluări oficiale, însă prețul a fost considerat jignitor de către italian
Acum, același proprietar încearcă din nou să vândă imobilul cu 411.000 de euro către Consiliul Județean. Prețul nu a fost acceptat încă de CJ Bacău, urmând să fie negociat după ce consilierii aprobă exercitarea dreptului de preempțiune asupra imobilului.
medusa a zis
facem un muzeu ceva?
STAN a zis
Oare diferenta se cheama parandarat?
Sorin a zis
Asa…..cumparati la supra pret si imbogatiti mafia italiana!!!! S-a interesat cineva macar cine e acest Maggi Mario?!?!
Dorin a zis
Daca e veridica informatia si se va plati suma, Curtea de conturi va trebui sa impute celor care vor plati suma. Ceva e putred.
ioana a zis
Bah, ia sa-i friga italianului o amenda sanatoasa pentru neglijarea imobilului si prejudicierea esteticii zonei…. sa vezi cum nu mai cere atatea parale! La fel sa se procedeze si cu fosta cladire a teatrului de amanatie, a teatrului municipiului si zonei adiacente , a hotelului Moldova si a cladirii de alaturi etc……!