Ecologizarea haldei de fosfogips a fostului combinat chimic din Bacău este o obligație a Amurco SRL, nu a Primăriei Bacău. Problema a fost subiect de dispută în campania electorală de acum doi ani, când fostul viceprimar Dragoș Luchian a fost acuzat că a transferat la municipalitate obligațiile de mediu ale combinatului.
Pe 19 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bacău a admis recursul Agenției pentru Protecția Mediului și a casat o sentință a Tribunalului Bacău, prin care, în urma donației unui teren de la combinat la municipalitate, Amurco scăpa de sarcina ecologizării haldei de fosfogips.
„Decizia definitivă arată clar că obligațiile de mediu aparțin societății Amurco și nu Primăriei Bacău, asta deși municipalitatea a acceptat actul de donație al terenului. Numele meu a fost târât pe nedrept în acest scandal, în special în campania electorală! Așa cum am susținut și atunci, intenția noastră a fost de a duce la bun sfârșit două proiecte utile Bacăului, decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement si ecologizarea haldei de fosfogips. Din păcate, ambele par în impas în acest moment”, a reacționat Dragoș Luchian, fost viceprimar și senator de Bacău.
Așa cum Ziarul de Bacău a relatat în urmă cu doi ani, principiul care se aplică este „poluatorul plătește”.
Scurt istoric
Halda de steril (muntele de fosfogips) a fostului combinat chimic din Bacău este trecută la Comisia Europeană pe o listă neagră a problemelor grave de mediu. În ultimii ani, s-a făcut o încercare de ecologizare, care a eșuat, iar împrejurările eșecului sunt cercetate de DNA. Se bănuiește că, prin intermediul unor oficiali guvernamentali, proprietarul haldei, Sofert (CiCh, Amurco) ar fi încercat să scape de obligațiile de mediu.
În anul 2011, prefectul de atunci și viceprimarul de acum Constantin Scripăț propune Consiliului Local Bacău preluarea haldei de fosfogips, aparținând grupului Interagro, și trecerea ei în proprietatea municipalității, după care Primăria urma să depună un proiect de accesare de fonduri europene pentru ecologizarea acesteia.
În 29 decembrie 2011, într-o ședință extraordinară, Consiliul Local Bacău acceptă donația terenului și a clădirilor de la grupul Interagro, aparținând afaceristului Ioan Niculae. Municipalitatea demarează un plan pentru accesarea de fonduri europene pentru ecologizare.
La începutul anului 2012, consilierii au încercat să capete niște garanții pentru comunitate: dacă cumva proiectul European nu se face, terenul să se întoarcă la Amurco. Atunci intră în jocul deciziilor și directorul general de la POS Mediu, organismul care stabilește strategia de alocare a fondurilor europene pentru mediu, Ciprian Ghioc, care solicită Primăriei Bacău să preia terenul fără nici o condiție, împrejurare prin care șansele proiectului de ecologizare pe fonduri europene ar crește.
Deși inițial selectat pe o listă scurtă, proiectul de ecologizare a haldei de fosfogips de la Bacău cu fonduri europene nu a mai fost finanțat.
Situația muntelui de deșeuri de la Bacău a părut multă vreme încurcată, deoarece societatea falimentară a considerat că și-a rezolvat problemele de mediu prin donație. Pe de altă parte, Primăria Bacău nu și-a asumat responsabilitatea haldei, odată ce proiectul de ecologizare europeană a picat. După câțiva ani, Justiția a stabilit că Amurco trebuie să facă ecologizarea.
Încă din 2016, Agenția pentru Protecția Mediului Bacău a susținut că „obligația de mediu privind ecologizarea haldei de fosfogips din municipiul Bacău este în sarcina SC Amurco SRL, societate în faliment, reprezentată la această dată de SC Sierra Quadrant SPRL”.
Într-un interviu acordat în 2016 Ziarului de Bacău, senatorul și candidatul Dragoș Luchian a vorbit despre subiectul haldei de fosfogips:
Reporter: Campania electorală a început, de fapt, cu scandalul haldei de fosfogips. DNA a deschis un dosar pe această temă, dar publicul încă nu e lămurit.
Dragoș Luchian: Proiectul haldei de fosfogips era integrat și gândit foarte bine. Prin ecologizarea haldei de fosfogips, am încercat să rezolvăm două probleme de mediu: decolmatarea lacului din jurul Insulei de Agrement, iar nămolul rezultat, despre care majoritatea specialiștilor au spus că e foarte bun izolant, urma să-l depozităm pe halda de fosfogips.
Reporter: La un moment dat, s-a creat impresia că a adus cineva acea haldă. De ce a preluat Consiliul Local povara ecologizării?
Dragoș Luchian: Halda de fosfogips e dintotdeauna acolo, sub 10% a fost depozitat de către actualii proprietari ai combinatului chimic. Este, deci, o moștenire istorică, pe raza orașului. Din 16 hectare, 13 erau pe domeniul public al municipiului Bacău și doar 3 hectare de teren aparțin Amurco SA (fost Sofert, fost CICh – n.n.). Discuțiile au fost doar de preluare a terenului, pentru a îndeplini condiția obligatorie necesară accesării fondurilor europene, impusă de cei de la AM POS Mediu. Din cele 16 hectare, 13 erau ale municipalității, doar 3 hectare am preluat de la Amurco SA. Știu că era stipulat foarte clar că toate obligațiile de mediu rămân la combinat. Deci nu s-a schimbat absolut nimic, halda era tot acolo. Am avut o corespondență cred că săptămânală cu cei de la AM POS Mediu, cu ministerul Mediului, ne-au asigurat că proiectul este cât se poate de fezabil, eligibil, am făcut documentația. Foarte important este că Amurco și-a asumat, printr-un protocol cu Primăria Bacău, preluarea tuturor cheltuielilor de proiectare, neeligibile și de cofinanțare ale acestui proiect. Deci Primăria Bacău nu avea decât de câștigat, la fel și cetățenii Bacăului, rezolvam ecologizarea muntelui de fosfogips și decolmatarea lacului, mai ales că noi pornisem proiectul de la Insula de Agrement. Dar decolmatarea lacului nu putea fi în sarcina Primăriei, ci a Ministerului Mediului, care, bineînțeles, nu are niciun interes să direcționeze bani către un UAT din Moldova.
Reporter: Până la urmă, a ieșit prost, cel puțin deocamdată. Cine are obligațiile de mediu?
Dragoș Luchian: În proiect, muntele de fosfogips avea foarte multă vegetație, se puteau face escaladări pe un perete special amenajat, era deja un obiectiv turistic, din punctul meu de vedere, și ar fi ieșit ceva extraordinar. Mi se pare normal ca o parte din banii cu care contribuim la UE să se întoarcă pentru o urgență de mediu, în comunitatea băcăuană. Amurco SA este de mult în insolvență și nimeni, absolut nimeni, nu ar fi făcut acest pas. Să vă mai spun un amănunt! Halda de fosfogips a trecut prin mai multe firme, odată cu vânzări succesive ale combinatului chimic. Între Sofert SA și Amurco SA, a mai fost o firmă, „H&H”. În momentul când s-a făcut transferul de la H&H către Amurco, toate obligațiile de mediu s-au pierdut „pe drum”. Atunci când noi vorbeam despre proiectul de ecologizare a haldei, nici măcar Amurco SA nu mai avea obligațiile de mediu. Între timp, după demersuri ale autorităților din domeniu, sarcinile de mediu au revenit acolo unde le e locul, la Amurco SA. Dar pe acest subiect există o anchetă a DNA, la București, în care sunt implicați responsabili din Ministerul Mediului și AM POS Mediu. Când am ajuns în Parlament, ca senator, m-am interesat de mersul proiectului. În prima etapă, doamna ministru Rovana Plumb era cu totul de acord cu acest proiect, după care ceva s-a întâmplat, și-a retras sprijinul. Nu vreau să intru în amănunte, pentru că nu doresc să fac acuzații fără o bază legală, spre deosebire de unii contracandidați care aruncă acuzații pe bandă rulantă.
Citiți interviul acordat în 2016 de Dragoș Luchian, integral.
Gogu a zis
Asa e la copilul cu doua moase ramane cu buricul netaiat. Ce sa facem pt ca lucrurile sunt ca in povestea cu Pacala. Lucrarile de reamenajarea a insulei au primit finantare cu bani europeni si asa acum este distrusa si arata ca dupa bombardament. Banii s-au spalat si in scurt timp primaria trebuie sa-i restituie pt ca termenul de finalizare a fost depasit si iar prelungit si lucrarea este tot nefinalizata . Plus ca amenajarea insulei ca proiect este conditionata si de decolmatarea lacului de acumulare ce acum arata ca la Discovery in documentarele cu „Cautatorii de aur” care vantura si cern pamantul dintr-o parte in alta. Adminsitratia Bazinala nu are bani pt decolmata lacul pt ca statul are punga goala.
T raian a zis
La inchisoare cu toti care nu si-au facut datoria, nici pe timpu’ lu’ ceasca (La multi ani, Nea Nicu!), nici dupa aceea!
Sa traiti bine!
Maricica Iosub a zis
Las’ ca aveau bani cand era administratia liberala!Hai sictir!Bacaul e zero dupa 12 ani de conducere liberala!