Rafinăria Dărmănești a fost vîndută la sfîrșitul lunii iulie, dar cu toate acestea contractul de vînzare-cumpărare a societății nu a fost redactat nici pînă acum. Cumpărătorul a început să găsească fel de fel de chichițe juridice, pe care le negociază cu lichidatorul. „Nici nu se poate pune în discuție vînzarea. Tranzacția a fost aprobată și de judecătorul sindic, doar că avocații cumpărătorului tot mai găsesc cîte ceva de reglementat în caluzele contractuale. Ei le trimit de la București la mine, prin poștă, mai adaug ceva și eu, și iar le trimit prin poștă, și tot așa pînă vom stabili forma finală. Din punctul meu de vedere, sînt gata să împart banii și mîine creditorilor, dacă se semnează contractul”, ne-a spus Alexandru Tabarcea, lichidatorul Rafinăriei Dărmănești. Acesta este ultimul pas pe care îl mai are de făcut înainte de a-și încheia misiunea.
Rafinăria Dărmănești a fost vîndută la licitație, în luna iulie, firmei Internaft din București, pentru 300 de miliarde de lei. Acționarii noului proprietar sînt Teodor Cuzino, avocatul Rafo, și Yaov Stern, ginerele său, soțul prezentatoarei TV, Oana Cuzino. întrebat la acea vreme ce are de gînd să facă în legătură cu noua achiziție, avocatul Cuzino a recunoscut pentru Ziarul de Bacău că habar nu avea că este coproprietarul unei rafinării și că din conturile firmei la care este acționar alături de ginerele său au ieșit 300 de miliarde de lei. Mai tîrziu, el ne-a declarat că de aceste afaceri se ocupă ginerele, de aceea nu știa nimic despre tranzacție. (Mirela ROMANEȚ)acă în legătură cu noua achiziție, avoc
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.