~2 min lectură 0 comentarii

Bacăul are doi premianți la Gala Națională a Asistenței Sociale

Redacția Ziarul de Bacău

Sorin Brașoveanu, președinte al Consiliului Județean Bacău, și preotul Ilarion Mâță, președinte al asociației Sf. Voievod Stefan cel Mare – Harja, au fost desemnați câștigători la Gala Națională a Asistenței Sociale.

Marți, 20 martie 2018, la Ateneul Român din București, s-a desfășurat a V-a ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România. Județul Bacău a fost reprezentat în finală de Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău, și preotul Ilarion Mâță, președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja-Oituz.

Sorin Brașoveanu, a fost nominalizat și declarat câștigător la categoria „Politicianul Anului”. La această secțiune au mai fost nominalizați, Maria Grapini, membră în Parlamentul European, și Dănuț Dinu, consilier municipal în Pitești.

„Întâlnirea mea cu asistența socială s-a întâmplat în anii ′90. A fost întâlnirea destinală, căci mi-a marcat întreaga viață, și, de atunci, tot ceea ce am realizat a fost dedicat acestei profesii, oamenilor care au nevoie de ea si celor care o transpun în practica. Nu sunt asistent social de profesie dar am trăit și lucrat în cei peste 27 de ani de activitate alături de asistenți sociali, am împărtășit împreună bucurii și provocări și am luptat pentru câștigarea demnității acestei profesii” a declarat Sorin Brașoveanu pe scena Ateneului Român.

Preotul Ilarion Mâță președinte al asociației Sf. Voievod Stefan cel Mare – Harja, s-a clasat pe locul I în cadrul secțiunii „Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale și economiei sociale fiindu-i astfel recunoscută munca, implicarea devotamentul în slujba celor bătrani și fără ajutor.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.