UPDATE ORA 21:00: Circulația pe DN2 G a fost reluată pe ambele sensuri de mers.
UPDATE: Circulația a fost reluată pe DN2G pe un singur sens de mers, anunță Prefectura Bacău.
Știrea inițială:
Drumul DN2G, Bacău – Moinești, este blocat din cauza aluviunilor aduse de ploaie. Zona a fost vizată vineri după-amiază de un cod portocaliu de precipitații.
Potrivit lui Alexandru Tcaciuc, șeful Secției Drumuri Naționale Bacău, șoseaua a fost blocată după o repriză consistentă de ploaie. La km 29 + 700, în comuna Scorțeni, satul Florești, au curs aluviuni pe carosabil, iar circulația a devenit imposibilă.
„A trecut codul portocaliu, în jurul orei 16:30 am trimis la fața locului un utilaj, pentru intervenție. Vom vedea dacă utilajul va fce față, vom lua măsuri”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, Alexandru Tcaciuc.
La fața locului, se află și agenți de la rutieră, care au deviat circulația.
Vom reveni cu amănunte.
DPRK a zis
de ani si ani de zile, se tot intampla aceste evenimente in zona scorteni-ardeoani-parjol-solont-balcani si NIMANUI NU II PASA. or sa zica ok nu ne putem lupta cu natura, insa se poate lupta, sa se faca proiecte de indiguire, de gabionare etc. DAR CUI SA II PESE??