Consilierii locali au aprobat în ședința de luni alocarea a 1 milion de lei unor organizații non-guvernamentale care au depus proiecte sociale sau dedicate tineretului. Dacă în anii trecuți, Primăria Bacău era mai generoasă, iar pe lângă domeniile tineret și social, aloca fonduri și pentru educație, protecția mediului, sport și culte, în acest an, nici măcar bugetul pentru capitolul tineret nu a fost epuizat.
Potrivit proiectului de hotărâre, au primit sume de la 10.000 la 64.000 de lei proiecte pentru tineret venite de la 12 organizații non-profit. Acțiunile lor sunt pentru școli de vară, concursuri de talente, promovarea folclorului. Din bugetul de 700.000 de lei, s-au alocat doar 288.000, asta în condițiile în care dintre cele 37 de proiecte 28 au fost respinse inițial pentru că lipseau anumite documente sau anumite cheltuieli depășeau un prag impus de metodologie.
Nici ONG-urilor care nu au demonstrat că pot asigura cofinanțarea sau nu au putut produce documente financiare nu li s-au aprobat dosarele. Printre acestea, se regăsește și proiectul Federației Tinerilor, Street Delivery. „Deocamdată, finanțarea este cu semnul întrebării. Noi am depus o solicitare pentru a se organiza o a doua sesiune de finanțare și așteptăm răspuns de la primărie”, a declarat Florina Fabian, secretar administrativ al asociației.
În schimb, la domeniul social, bugetul a fost aproape epuizat și se va duce pentru proiecte aparținând asociațiilor Betania, Crucea Roșie, Centrul Daniel și Lumina. Tinerii, adulții cu dizabilități, persoanele vârstnice și cele care au nevoie de sprijin prin servicii paliative sunt grupurile țintă ale proiectelor depuse.
Din cele opt proiecte depuse patru au fost considerate neeligibile. Printre ele și cel aparținând FSC, „Servicii de îngrijiri pentru persoane vârstnice din municipiul Bacău”. „De la dosar a lipsit un document de la bancă. Pur și simplu, persoana care a depus proiectul nu a pus și acel document, iar dosarul a fost respins, potrivit metodologiei”, a declarant Gabriela Achihăi, directorul fundației.
Anul trecut, suma alocată proiectelor pe Legea 350 a fost semnificativ mai mare, 5,2 milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor, 3 milioane de lei, a fost direcționată pentru susținerea sportivilor, domeniul tineret a primit 1,3 milioane de lei, iar pentru proiectele din educație suma a fost infima, 50.000 de lei.
Anul trecut a marcat și o premieră: nu s-au alocat deloc bani pentru culte. Asta nu înseamnă că bisericile nu au primit fonduri pentru a-și continua lucrările de construcție. Primăria a ales să le dea bani prin OG 82/2001. În acest an, de exemplu, trei parohii au primit 175.000 de lei pentru întreținere și reparații la lăcașele de cult.
În luna noiembrie anul trecut au apărut și informații potrivit cărora mai mulți consilieri locali ar fi fost chemați la DNA să dea declarații într-un dosar privind tocmai finanțările nerambursabile pe această lege.
Lasă un răspuns