Casa Memorială „Vasile Alecsandri” rămâne monument istoric, deși proprietarul a încercat să scoată ruinele de pe lista celor protejate de stat.
Echipa de litigii a Casei de Avocatură Mușat & Asociații susține într-un comunicat de presă că a câștigat definitiv un dosar cu rezonanță deosebită în plan cultural, fiind alături de Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri” din Bacău și de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în menținerea clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”.
Completul de 3 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins solicitarea actualului proprietar de anulare a clasării ca monument istoric a Casei Memoriale „Vasile Alecsandri”, menținând astfel imobilul sub regimul de protecție instituit prin Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Imobilul „Vasile Alecsandri” a fost clasat ca monument istoric încă din anul 1991, prin Ordinul nr. 2314/2004, care a preluat lista de clasare a imobilelor monumente istorice existentă la nivelul anilor 1991-1992. Timp de peste 5 ani, societatea civilă locală și reprezentanții presei au dezbătut pe larg situația dezastruoasă în care a ajuns clădirea de patrimoniu și au militat pentru menținerea clasării ca monument istoric cu scopul protejării clădirii și al menținerii dreptului de preempțiune a statului român. Conform legii, direcția județeană pentru cultură „inițiază, atunci când este necesar, sau solicită consiliului județean exproprierea pentru cauza de utilitate publică a monumentelor istorice, în vederea salvării acestora de la distrugere și degradare”.
Profesorul Ioan Dănilă este fondatorul asociației culturale ce poartă numele poetului: Societatea Cultural-Știinţifică „Vasile Alecsandri”. Printr-o scrisoare oficială, semnată împreună cu rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, prof. univ. dr. Carol Schnakovszky, a ținut să transmită mulțumiri echipei de avocați care a contribuit la acest succes: „Dorim să adresăm profundele noastre mulțumiri în legătură cu modul în care Casa de Avocatură Mușat & Asociații s-a implicat, pro bono, în acest litigiu. Gestul firmei se înscrie, fără exagerare, între acele demersuri menite să restabilească locul valorilor patrimoniale românești”. (sursa: comunicat de presă)
Lasă un răspuns