Legea asociațiilor de proprietari a fost modificată din nou. De această dată, ea prevede înăsprirea măsurilor pe care administratorii le pot lua împotriva rău platnicilor. Pe lângă aplicarea penalităților sau acționarea în instanță după 90 de zile de întârzieri, administratorii mai pot decide înscrierea în cartea funciară a datoriilor, pentru a evita astfel ca o eventuală vânzare a imobilului să se facă fără a achita restanțele la asociație. Datoriile mai mari de 1900 de lei se pot înscrie în cartea funciată a imobilului.
„Am avut persoane cărora le-am trecut datoriile în cartea funciară. Acum am și un caz în instanță, un locatar care va fi executat de un executor pentru o datorie de 4000 de lei”, spune administratorul Asociației de locatari Milcov 75. Deși penalitățile se pot aplica după 30 de zile, de regulă, administratorii mai așteaptă încă o lună în plus pentru a le calcula. Aceasta tot din dorința de a-i convinge pe oameni să plătească. „Putem aplica penalități până la 0,2 la sută pe zi, dar nu mergem așa mult. Lucrăm cu 0,05 la sută pe zi”, mai spune administratorul.
Pereții se dărămă și fără acordul vecinilor
Noua lege aduce cu sine și alte modificări. Astfel, dacă până acum cei care aveau autorizație de a dărâma pereți în casă trebuiau să obțină și semnăturile vecinilor, de acum înainte nu va mai fi nevoie de acest lucru. Regula se va aplica doar dacă sunt două apartamente pe palier. Boxele sau uscătoarele se vor atribui de acum unui proprietar doar dacă toți vecinii săi sunt de acord, nu doar două treimi, cum este în prezent.
Noile prevederi intră în vigoare odată cu promulgarea de către președinte.
koko a zis
Masuri sa se fi luat pentru a se face acoperisuri de tip sarpanta…cu tabla …, utilitati de calitate ( apa calda), curatenia in cartier!