Fostul viceprimar Iulian Stoican a prezentat o soluție de alimentare cu apă a Bacăului, folosind izvoarele din subsolul orașului, prin puțuri și câteva stații de tratare.
Conducerea PNL Bacău a făcut un bilanț al crizei apei și, într-o conferință de presă, a prezentat propriile concluzii și soluții care, în viziunea liberalilor, ar contribui la dezamorsarea crizei.
Liderul PNL Bacău, deputatul Ionel Palăr, a declarat că ar exista soluţii pentru rezolvarea problemei apei potabile din Bacău, însă administrația Cosmin Necula (PSD) nu ține cont de acestea pentru că vin din partea liberalilor.
„Situaţia apei potabile din Bacău a ajuns un subiect de glume la nivel național, deoarece în ultimii doi ani au fost numeroase avarii ce au privat cetăţenii de apă potabilă, uneori chiar săptâmâni întregi”, a spus deputatul Ionel Palăr.
Potrivit liberalului, actualul primar ar fi găsit un proiect deja început, dar nu l-a interesat, care prevedea decolmatarea celor aproximativ 50 de puţuri de suprafaţă de lângă Bacău (Gherăiești, Hemeiuș, Mprgineni). Acestea ar putea asigura necesarul de apă potabilă în situaţii de criză. Fosta administraţie liberală decolmatase până în 2016 peste jumătate dintre acestea.
Proiectul liberal era ieftin şi necesita construirea unei singure conducte de 800 de metri care să facă legătura între sistemul oraşului şi cele 50 de puţuri. Astfel, de fiecare dată când se producea o avarie, băcăuanii putea avea apă la robinet de aici.
Iulian Stoican, fost viceprimar al Bacăului, a prezentat o soluțuie complementară Rezervei de apă a Bacăului, aflată pe finalul procedurii de licitație, la Primărie. „Soluția pe care o propun costă circa 300.000 de euro și va permite o furnizare a apei mai rapidă în timpul avariilor”, a precizat Stoican.
Liberalul a detaliat că este vorba despre valorificarea apei din subteran, ce se află din belșug în 3 zone ale orașului, la gară (unde sunt multe clădiri cu subsolurile inundate, iar locatarii folosesc pompe pentru evacuare), în centru (lângă gardul dintre parc și spital), iar a treia, la Aviatori și Izvoare.
În zonele menționare s-ar putea amenaja stații de tratare și s-ar putea săpa puțuri, iar apa ar alimenta, pe timp0ul avariilor, nordul, sudul și centrul orașului. Șerbăneștiul ar rămâne, ca și până acum, alimentat din puțurile de la Gherăiești. Soluția este simplu de aplicat și pentru că terenurile vizate sunt ale municipalității.
„Singura problemă ar fi cu tulburarea apei, dar numai acolo unde aceasta își schimbă sensul”, a mai spus Iulian Stoican. El s-a arătat convins că totul ar costa 300.000 de euro și s-ar putea face pe „situații de urgență”. Punerea în practică a ideii ar fi posibilă în 2 luni și nu exclude proictul Rezervei de apă, a cărei amenajare oricum va dura aproape doi ani.
Stoican a admis că, atunci când era în scaunul de viceprimar, nu a încercat să aplice soluția pe care o propune acum.
Invitație la dialog
„Nu mai putem fi un oraș de sacagii”, a spus deputatul Ionel Palăr. În opinia sa, „de doi ani, orașul Bacău este doar despre plângeri penale, doar despre răfuieli”, iar actuala administrație „crede că se perpetuează la putere dând vina pe PNL”.
„Noi nu fugim de ceea ce s-a întâmplat în municipiul Bacău în timpul administrației liberale, dar, oricum, dacă facem un bilanț, ieșim mult pe plus”, a mai afirmat președintele PNL Bacău. El a subliniat că, în timpul ultimei avarii, partidul s-a limitat să ceară demisia primarului Cosmin Necula, fără să mai toarne sare pe rană.
„După cei doi ani de mandat, îi cerem primarului Cosmin Necula să accept dialogul civic și politic. Propunem ca în Bacău să aibă loc întâlniri și cu mediul de afaceri, cu oameni care vor să pună umărul pentru ca orașul să nu se prăbușească. Dorim dialog, venim cu soluții de care vrem să se țină cont. Vom răspunde pozitiv la toate inițiativele administrației municipale și județene, pentru binele comunității”, a concluzionat deputatul Ionel Palăr.
Cristian Ghinghes a zis
De ce nu a propus și eventual să și pună în practică atunci când era în Consiliul Local, deci înainte de 2016?
DG a zis
Pai daca citeai macar primele paragrafe, vedeai ca oamenii incepusera sa puna in practica proiectele. Nu stim daca le-ar fi terminat, dar totusi…
Banc a zis
Avariile au început dupa.
H2SO4 a zis
Auzi mai gogomane se pare ca tu in CL esti un fel de precupeata in caldurii pe post de Gica contra. Tu concret ce ai facut pina astazi in folosul cetateanului ??? Ce demersurii ai pentru a schimba fata ponosita a acestui oras ??? Ce activitati rasunatoare ai facut ca celui ce te-a ales si te-a infipt cu fundul in acel scaun sa-i fie mai bine ??? Tot timpul tu luptator vajnic dar fara cauza ai bagat strimbe, bete si fitile . Cu atit te faci remarcat sau mai pe intelesul tuturor un taietor de frunze la ciini pe banul cetateanului. Ar fi timpul sa iei apa in gura ca faci praf….
adi a zis
Citez din articol:”orasul sa nu se prabuseasca” ! Pe bune? Chiar pe BUNE?!? Orasul s-a prabusit imediat dupa’89 cand in fotoliul de primar au venit niste otrepe nenorocite, care doar la umflat buzunarul familiei si pretenarilor le-au stat capul si functia.
Orasul a fost distrus si devalizat intentionat, cu premeditare, de toti actorii politici scursi din PCR si rebrandati in diferite mafii numite pompos „patide politice”, si paziti de alte mafii numite la fel de pompos autoritati ale statului(gen functionari publici cu statut special) !
Sorry dar adevarul gol-golut asta e !
Cine isi vrea binele si nu doreste sa fie partas la mizeriile bacauane(de care rade toata tara, apropo!) mai bine isi vinde tot ce are si pleaca in zone mai curate/civilizate si cu oameni cu bun simt care nu te talharesc pe fata si cu ranjetul pe buze.
Vae Victis!
Anghel Mihai a zis
Bravo! În sfîrșit unul care se pricepe. S-a săturat lumea de juriști.
antonio a zis
Penalii de Barzu si Nechita cum de mai au voie la masa.
Inca nu i au matrasit.
Probabil ca l au la mana pe Palar, Nastasa si Fechet.
Oamenii astia sunt trimisi in judecata si se mai afiseaza in public sa mai si dea sfaturi PSD.
Jos mai mojicilor.
Misulica a zis
Mie chiar imi place scandalul de zilele astea. Pentru ca incet-incet, se dau toti, pe fata, de la toate partidele. Şi de la PSD, şi de la PNL. Şi adevarul apare la suprafata. Fiecare arunca vina pe celalat, dar daca esti atent vezi ca vina este a tuturor. De ce nu se uita nimeni dintre politicienii locali la societatile de apa care au o situatie buna şi stabila, unde nu apar avarii majore, sa vada cu ce sunt acestia diferiti de CRAB? Ca eu n-am auzit sa aiba astfel de probleme nici cei din Cluj, nici cei din Timisoara, nici cei din Iasi.
M-am uitat de curiozitate la CV-urile managerilor din firmele astea. Aproape toti au 15-20 de ani vechime in firmele de apa respective, unii chiar mai multi. Şi fiecare a urcat incet-incet in cariera, de la inginer simplu, la sef de departament şi apoi tot mai sus, pana la manager generali. Cum este normal sa se intample in orice firma. La Bacau? Au fost parasutati directori tot soiul de pitipoance şi pitiponci, carora li s-a cerut şi li se cere sa fie credinciosi partidului care i-a numit şi, probabil, sa dea contractele de lucrari cui trebuie. Asa a fost si cu directorii pusi de PNL, asa este şi cu cei pusi de PSD. Toti o apa şi un pamant. Probabil tocmai pentru ca n-a vrut sa faca asta a şi trebuit sa plece fostul director, Bejan. Si el tot un parasutat, care habar nu avea cu se mananca apa.
M-am uitat pe site la CRAB la CV-urile directorilor şi ale membrilor CA. Madam Chiper este perfect cu sorcova, clar parasutata politic. O fi avand ea ceva calitati, dar poate din cele care nu se vad şi care sigur nu au de-a face cu apa. Practic, in afara de Radulescu, care oricum nu are un cuvant prea greu de spus, ceilalti cam sunt habarnisti, Iar dintre membrii CA, vad ca unu-i fix profesor de sport. Asta la ce se pricepe, la gestiunea transpiratiei pe timp de vara? De asta zic ca astia sunt acolo pusi de partid, ca sa serveasca partidul şi interesele economice ale oamenilor sai. Cred ca firmele de constructii de pe langa PSD balesc şi spera ca vor lua turta cea mare a banilor europeni, din contractele pe POIM, in anii care urmeaza.
De asta CRAB-ul se va afunda pana la capat in rahat şi in patru-cinci ani va da faliment. Mai intai, pentru ca nu are echipa de management profesionist. dar mai ales pentru ca Benea şi trupa lui vad CRAB ca o vaca de muls şi nu ii lasa pe astia din echipa de management şi nici nu ii vor lasa in pace, ca sa decida autonom ce şi cum se face in CRAB, atata cat se pricep ei, cat ii duce pe ei mintea.
Chiar am urmarit mai mult televiziunile saptamana trecuta. De mult n-a mai fost Bacaul asa prezent la stiri: de trei patru ori pe zi se vorbea de avarie, de mitingurile şi de mosul iesit afara in chiloti. Uneori poti deveni celebru de dobitoc ce esti. Pana la urma, este şi un noroc cu avariile astea. Vorbeste lumea de tine. Ce conteaza ca rade o tara intreaga, important este ca apare fotomodelu pitiponc la TV, nu?
Ion a zis
Vin cu solutii, au idei, dar NIMENI nu le pune in practica de zeci de ani, de cand era EVIDENT ca trebuie sa existe o sursa alternativa de apa pentru oras…oare chiar nu le-a pasat?
Si uite asa, bacauanii trebuie sa se mute sau sa se pregateasca de urmatoarea avarie, in orasul inconjurat de resurse de apa.
Ma obosesc deja toate declaratiile, solutiile si promisiunile, indiferent de unde vin.
Intre timp, cele mai importante licitatii ( rezerva si centura) SE AMANA iar si iar!!
STEFAN CEL MARE a zis
Tot respectul pentru domnul Iulian Stoican. Dar de ce domnule Palar nu ati aplicat solutia pe vremea lui Stavarache? M-am saturat idioteniile voastre, nu va intereseaza deloc cei care voteaza, voua sa va fie bine, atat. Mai bine apuca-te de altceva, o munca cinstita, esti in stare?
koko a zis
Apoi acest individ a adus in ultimul hal CET Bacau si acum are solutii pentru apa? Daca era asa binevoitor de ce nu a actionat mai devreme!
ss a zis
PNL Bacau!
12 ani la Primaria Bacau=0
Ciocu mic si …. acasa!