Nu cred să existe cineva căruia numele lui Casanova să nu îi fi ajuns vreodată la urechi. Însă mai mult ca mit decât ca interes pentru persoana sa reală. Numele său a făcut să viseze generații întregi de doamne și domnițe care cădeau pradă renumelui de mare aventurier etern îndrăgostit. În realitate însă, Casanova a însemnat mult mai mult decât atât.
Ceea ce nu se află departe de adevăr este faptul că venețianul reușea să-i impresioneze pe cei din jur prin magnetismul său dar și printr-un fel cameleonic de a se plia exact pe cerințele anturajelor. Așa se face că la Veneția reușește sa intre sub protectoratul unui influent senator, ceea ce îi va înlesni cu siguranță viitoarele drumuri.
Născut în 1725 într-o familie de actori, Giacomo Casanova este însă crescut mai mult de bunica lui, o persoană extrem de religioasă și astfel, la un moment dat, decide să se facă preot fiind convins că aceasta îi era adevărata vocație. Însă curând își pierde interesul pentru preoție și hotărăște să călătorească în Europa. Dând dovadă de un rafinament deosebit și ajutat fără îndoială de aspectul fizic deloc de neglijat, Casanova reușește curând să cucerească deopotrivă admirația femeilor care ar fi făcut orice să se afle în preajma lui, dar și pe cea a nobilimii epocii care îi oferea adesea importante sume de bani, scrisori de recomandare sau bunuri materiale.
Spiritul său clocotitor îl făcea să fie permanent în căutarea noului. Așa se explică, într-un fel sumedenia de slujbe pe care le-a practicat în decursul vieții. De la bancher, spion, magician, la violonist și jurnalist, nimic nu i-a fost străin lui Casanova. Ba a reușit chiar să evadeze din închisoarea palatului Dogelui unde era închis pentru vrăjitorie, săpând un tunel cu ajutorul unei bare de metal.
Acest aventurier venețian a reușit, printre altele, să își câștige și renumele de savant, întrucât vorbea mai multe limbi străine, printre care evident și franceza, considerată la acea vreme limba elitelor europene. Faptul că era pasionat de lectură l-a făcut să intre în contact cu scriitori importanți ai epocii, ca Voltaire sau Rousseau, el însuși fiind autor al unor pamflete, poeme, tratate filosofice și lucrări autobiografice.
Scrise spre sfârșitul vieții, pe când era bibliotecar la castelul Dux, în Boemia (Cehia de astăzi), memoriile lui Casanova strânse sub titlul Histoire de ma vie/Istoria vieții mele sunt considerate până în prezent unele dintre cele mai bine păstrate documente despre viața socială în Europa secolului 18. În ele face referire la fiecare aspect al vieții sale și al epocii în general și aflăm, de pildă, că printre lucrurile mai puțin știute despre el este faptul că îi plăcea să facă pariuri (de altfel el a fost și cel care în 1757 a introdus loteria la Paris) și că era… gurmand. În acest sens a alcătuit și un soi de mini-enciclopedie în care adună o mulțime de rețete ale epocii.
Tot ceea ce aflăm sau știm deja despre personalitatea excentrică a lui Casanova sporește și mai mult aura de legendă care plutește în jurul numelui său. Cuceritori sau nu, romantici din fire sau doar prea grăbiți pentru asta, cu toții visăm la epoci în care a face curte unei femei era o adevărată artă în care puțini excelau.