~2 min lectură 4 comentarii

Un DJ tehno a fost prins când ridica plicuri cu droguri din Olanda. Cât costau pastilele de ecstasy

Redacția Ziarul de Bacău

Un tânăr care se ocupă de organizarea de petreceri tehno în diferite cluburi din ţară, inclusiv din Bacău, a fost prins când ridica plicuri cu droguri provenite din Olanda. Anchetatorii au stabilit că tânărul din Neamţ introducea drogurile la petreceri cu ajutorul unor fete, apoi le vindea.

Potrivit DIICOT, procurorii din Neamţ au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a lui Andru Botezatu, pentru trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, introducere fără drept în ţară de droguri de risc şi de mare risc, în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de risc şi de mare risc, pentru consum propriu.

În fapt, s-a reţinut că Botezatu Andru a cumpărat online droguri de mare risc, respectiv amfetamină, MDMA, LSD, prin intermediul unei platforme de căutare.

Inculpatul avea ca principală activitate organizarea de petreceri tehno în cluburi din Piatra Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Cluj. Cu aceaste ocazii, potrivit DIICOT, Andru Botezatu ar fi fost însoţit de mai multe tinere care introduceau în cluburi drogurile de mare risc, iar ulterior le predau inculpatului care le comercializa către consumatori, aproximativ 50 – 60 pastile ecstasy la un eveniment organizat, preţurile fiind cuprinse între 80 – 100 lei bucata.

În urmă cu două zile Andru Botezatu a fost prins în flagrant în timp ce ridica de la un oficiu postal două plicuri ce conţineau 215 comprimate de Ecstasy, 2 timbre impregnate cu LSD, precum şi un gram de cocaină.

Potrivit paginii sale de Facebook, în această vară, Botezatu a mixat la Moinești, cu ocazia evenimentului „Nature Party V.2”.

Tânărul va fi prezentat Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Neamţ.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

4
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andru Botezatu
    29 august 2018, 11:22
    0

    Mi-ar fi placut sa existe si stiri cu continut artistic de specialitate despre muzica mea pe care o mixez cu profesionalism in cluburi si nu doar astfel de relatari marginale legate de amanunte neimportante din viata mea personala, cum este si articolul dumneavostra.

    1. D
      Dj weed
      29 august 2018, 19:40 răspuns pentru @Andru Botezatu
      0

      Ce inseamna sa mai “marfa” in casa si sa te apuci de scris comentarii dupa ce ai consumat…

  2. A
    Alex
    30 august 2018, 04:43
    0

    „…a mizat la Moinesti”
    Poate: … a mixat la Moinesti…

    1. Z
      Ziarul de Bacau Redacție
      30 august 2018, 04:49 răspuns pentru @Alex
      0

      Mulțumim pentru corectură!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.