Direcția de Sănătate Publică Bacău informează că virusul West Nile a fost confirmat la alți trei pacienți din județul Bacău, doi de 54 și 64 de ani din municipiul Bacău și unul de 50 de ani din Hemeiuș, sat Lilieci.
„Toate cele trei cazuri au fost izolate la SJU Bacău – secția Boli Infecțioase Adulți, au avut o evoluție clinică favorabilă și au fost externați în 23 august”, a declarat Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt al DSP Bacău. Primul caz de infecție confirmat s-a semnalat în iulie anul acesta.
Virusul West Nile se transmite prin înțepătura de țânțar infectat, de aceea perioadele de ploi sau de temperaturile ridicate sunt factori favorizanți. Aproximativ 20 la sută din cazuri dezvoltă o infecție cu simptome moderate, constând în dureri de cap, febră, dureri musculare, uneori greață și vomă, diaree. Persoanele cu sistem imunitar deficitar, cu boli cronice, copiii și bătânii pot dezvolta forme severe de boală.
Lasă un răspuns